text Poezii

Pro familia Barbu, UK

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
O, Tată, Dumnezeu, m-auzi când Îți vorbesc?
Sunt tare singur Doamne și gânduri mă muncesc,
Mă tot frământ întruna, soluții caut, izbândă,
Dar greu-i greu și pare c-am parte doar de-osândă,

Știu c-am greșit Părinte, n-am fost un om integru!
Am transformat culoarea, adesea-n gri și negru,
Dar n-a fost cu intenție! Ea, firea, bat-o vina,
M-a depărtat de Tine, a refuzat Lumina!

Nu condamnați prieteni! Nu aruncați cu piatra!
Mai bine-ntindeți arcul ca să lansați săgeata
Iubirii, căci mă doare și vorba și mustrarea!
Acum nu e momentul! Nu-mi auziți strigarea?

E-nlăcrimată clipa ce parcă nu mai trece,
Am obosit o, Doamne, e noapte și e rece,
Sufletu-n mine plânge sub ploi de primăvară,
Nu frigul mi-e potrivnic, ci lumea de afară!

O lume idolatră, cuprinsă de păcate,
Ce nu-mi dă nici o șansă la adevăr, dreptate,
Căci mi-a luat copiii, mi-a rupt inima-n două,
Acum au un alt tată și au o "mamă" nouă!

Mă iartă pentru clipa când n-am vegheat Părinte,
Dar îmi ascultă glasul, copiii au sorginte,
Nu sunt uitați, iubirea ce-o port în pieptul meu,
Mă-ndeamnă azi la luptă chiar dacă este greu!

Nici foametea, nici setea, nici ploaia și nici vântul,
Nu îmi vor sta în cale, am ajutor Cuvântul
Ce-mi spune: "Nu te teme, Eu sunt mereu cu tine!"
De-aceea merg 'nainte, căci Domnul e cu mine!

Îmi vreau 'napoi copiii, au mamă și au tată!
Nu pot s-accept ca alții să-i crească! Niciodată!
Am amintiri duioase, de pace și iubire,
Azi lupta-i inegală, dă Doamne izbăvire!

Tu poți să pui în inimi de piatră duh de pace,
De milă și iertare! Suflarea-n mine zace,
Sunt copleșit, vreau Tată să-mi strâng pruncii la piept,
Oricât ar fi nevoie, eu Doamne îi aștept,

Să vină iar acasă, vreau să le fie bine,
Isuse, Doamne Sfinte, fă astăzi o minune,
Tu ești Capul familiei, zidește-ne-mpreună,
Să lăudăm cu toții măreața Veste Bună!

Să ne-așezăm piciorul pe Stâncă, Doamne Sfinte!
La ruga mea în lacrimi, Părinte, ia aminte!
Familia întregește, adu iar bucuria
În sufletul ce-și plânge cu of, nimicnicia!

E-nlăcrimată clipa ce parcă nu mai trece,
Am obosit o, Doamne, e noapte și e rece,
Sufletu-n mine plânge sub ploi de primăvară,
Nu frigul mi-e potrivnic, ci lumea de afară!

Și totuși, am prieteni și frați ce sunt cu mine,
Mă-ncurajează Tată, acțiunea mi-o susține,
Binecuvântă-i Doamne, dă har și
bucurie,
Să fim a Ta familie, aici și-n veșnicie!

20/05/16, Barcelona -Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise