Păstorul cel adevărat!

Păstorul cel adevărat!


Plină de frunze și de spini,
Mieluța ce a mers din turmă
Tot rătăcea prin mărăcini...
Și nimeni nu-i dădea de urmă

Tristă era și înfricoșată
Și se mira de-al ei curaj,
Ce a gândit, așa deodată,
Să se avânte în necaz?

Păstorul ei, era departe...
Era trist și îngrijorat
Se tot gândea, cum de se poate
Pe ea, ca să o fi scăpat?

Unde ar putea oare să fie
Mieluța Lui cea preaiubită?
E pe vreun câmp și stă pustie,
Sau este moartă, sau rănită?

De cel rău, dușmanul temut
Care la toți viața le fură,
De cel care aleargă mult
Ce la nimic, n-are măsură

Și liniște n-avea Păstorul
Ca să mai stea cu turma Sa,
Mieluței Lui, Îi ducea dorul
Gând să aștepte, nu avea.

Întreaga turmă a lăsat-o
Și a pornit prin mărăcini
Și peste tot a căutat-o
Era încărcat și plin de spini

Și în prăpăstii a coborât
Chiar sus, pe creste S-a urcat
El mult S-a dus, a obosit,
Dar, nu era descurajat.

A mers pe unde El credea
Că ar putea să o găsescă
Tot, cu răbdare cerceta
Căci nu voia s-o părăsească.

Știa despre dușmanul rău
De ar găsi-o, s-ar sfârși...
Căci fără să îi pară rău
Pe loc, viața i-ar nimici

Păstorul era obosit
De atât de multă căutare
Însă din drum nu S-a oprit
Fiindcă dorea a ei salvare,

Chiar dacă ea, n-a ascultat
De al Său glas mângâietor
Chiar dacă s-a îndepărtat
De ea, Îi era tare dor

Căci de micuță a crescut-o
Și tare mult o mai iubea
Se tot gândea, ce a păscut-o
De-a plecat din turma Sa?

Oricum, El îi va da iertare
Dacă e vie și-o găsește,
Mărinimos, plin de îndurare
Este a a Lui și o iubește

El chiar și turma a lăsat-o
Ca viața ei, să o salveze
Dușmanului nu ar fi dat-o
Chiar de ea n-a vrut să-L urmeze

Târziu de tot, chiar înspre seară
El pe mieluță a găsit-o.
În brațe ea a vrut să-I sară
Iar El, cu dragoste a primit-o.

Și chiar deloc nu a mustrat-o
A strâns-o doar la pieptul Său
Și de ciulini a curățat-o
Apoi, a răsuflat din greu...

Ce bine c-a găsit-o vie
N-a dat dușmanul Său de ea!
E a Lui, și a Lui are să fie
Ea, cea mai dragă mielușea!

Iar El, Păstorul cel iubit
S-a întors, în brațe o aducea
Și turma apoi, Și-a întregit
Și o veghează, pururea.

Amin

Câmpia Turzii, 10 ianuarie 2017