Nu uităm...

NU UITĂM...

Nu uităm cum din pierzare
Ne-ai chemat;Ţi-am dat crezare
Ai voit să-Ţi fim urmaşi
Să-Ţi slujim cu scumpătate
Ne-ai promis că nu ne laşi
Când vin stări întunecate.

Nu putem uita-ndurarea
Că ne-ai dat descătuşarea
(Nişte lanţuri ruginite
Ne-apăsau până la os
Dar Tu, bunule Părinte,
Din sclavia grea ne-ai scos)...

Ne-ai croit atunci o cale
Nu printre grădini regale
Ci ea trece printre spini
Dar n-abandonăm chemarea
Ne-nsoţesc pe ea lumini
Să ne dea orientarea,

Şi ne-ai arătat o ţintă
Dintr-o veşnică incintă
„Să priviţi spre ea întruna”,
Ai rostit cu glas duios,
„Şi veţi dobândi cununa
Sus, în Plaiul luminos.”

Nu uităm cum prin pustie,
Din belşug, dai Apă vie
Cum în dragostea-Ţi imensă
Ne ridici din praful gros
Şi ne scoţi din noaptea densă
Într-un mod miraculos.

Suntem plini de mulţumire
C-al Tău Fiu şi-al nostru Mire
E prezent în mod constant
Să inspire pasiune,
Să spună ce-i important,
Să ne dea compasiune.

De-ar veni necazuri multe,
Oameni răi să ne insulte
Amintirea nu se şterge
Nu putem, nicicând, uita
C-ai sădit în noi o Lege
Ce ne poate-nviora.

gc/5 septembrie 2011