Nu știu...

Doamne,

Nu știu ce va sa fie mâine și-n zilele ce vor urma,
Că tot ce văd și ce se-aude, vestesc grăbit venirea Ta.
Nu știu cât harul încă-i lăsat belșug peste pământ,
Dar știu că-n tot ce se întâmplă, Isus ai ultimul cuvânt!

Nu știu cum de frica morții a cuprins tot universul
Și chiar și la ai Tăi copii, teama le-a frânat demersul.
Când Cuvântul Tău ne spune că ești gata să revii
Și să dai aripi de zbor la ai cei ce-Ți sunt copii.

Nu știu unde părăsit-am dragostea dintâi fierbinte,
Când jertfeam ore in rugă, și n-i se păreau secunde;
Nu știu cine ne-a furat ale lacrimilor jar,
Dar suntem prea dezbrăcați de al dragostei altar!

Nu știu facerea de bine dacă mai trăiește-n noi
Pentru frați ce sunt și trec prin al cesului-ncercări,
Sau totul e pentru noi și pentru desaga noastră,
Fără să ne amintim c-odată, totul se va transforma-n cenușă? ?

Nu știu dacă mărturia vieții am păstrat curată, albă?
Dacă vorba spusă, zisă, a ajuns și retrăită?
Ce văd oamenii din jur când se uită către tine?
Fost-ai rob trebnic și bun, ai lucrat talantul bine?

Nu știu cât ne-a mai rămas ceasuri de lucrat in vie?
Când apare al nost' vier? . . Ora s-a făcut târzie!
Ce vom căpăta răsplată: " vino rob bun, credincios"?
Sau: " pleacă de la Mine, nu te știu, nu te cunosc"! !

Nu știu cât a mai rămas! Dar în timpul care vine,
Vreau să nu-l pierd in zadar! Vreau să lucru pentru Tine!
Să mă pun in slujba Ta, ca un fiu pentru-al său Tată
Și cu toată ființa mea, să lucrez holda-nspinată!

Nu știu de copii noștri, vor trăi vremi de-ndurări,
Nu știu de putea-vor ei povesti din amintiri,
Dar cred cu ființa întreagă, de vor avea și ei un viitor,
Vei lăsa mila, îndurarea și peste-ogorul inimilor lor.

Nu știu! Doar numai cât mi-e dat să știu
Dar mulțumesc că Tu le ști pe toate
De-aceea vreau ca rob supus, ca fiu
Ascultător să fiu si-mplinitor a toate!

Să pot SĂ ȘTIU că-n clipa revederii
Când vi ca Mire pentru cei răscumpărați,
Să fiu găsit eu, toți ai mei și frații
Gata de zbor spre Porumbarul minunat!

Amin

Octombrie 2020