Mai dă-mi o şansă

Mi-e uliţa plină de vise
Şi timpul mai scurt ca oricând,
Prin colb, trec picioarele-ncinse
Iar eu după ele-alergând...
În caznă-mi sfârşesc înserarea,
Sudoarea-ngheţată mi-e rug,
Mai bat orologii în zarea
Spre care de veacuri, eu fug...

Şi talpa se-afundă mai tare,
În clisa născută sub ploi,
Privind înspre Soare-răsare,
Mă-mpiedic şi cad în noroi..
Şi tare m-acoperă vina
De-a nu fi vegheat; astfel eu,
Tot caut pe uliţi Lumina,
Mă caut pe mine mereu...

În vremuri de tâlc şi mistere,
Tangenţe stelare m-ating,
Dă-mi Doamne-ntreită putere,
Ca Duhul Tău Sfânt să nu-L sting!
Mă scutur de ploile care,
Fac horă cu vânturi şi frig,
Un giulgiu de har şi iertare
Îmbrac, mă opresc şi Te strig...

Mai dă-mi înc-o şansă Stăpâne
Şi pasu-mi opreşte să pot,
Să Te văd, să m-apropii de Tine,
Fii slăvit, Domnul meu Savaot!
Proşternat la picioarele-Ţi sfinte,
Să-Ţi dau slavă şi cinste mereu,
Când alerg, Tu să fii înainte,
Şi apoi să-Ţi urmez Doamne eu!

14/12/13, Barcelona