Mai bine tac, mă rog şi iert...

Mi-e tare greu Părinte drag, m-apasă crunt povara,
În suflet port de ceva timp, batjocura, ocara
Ce o primesc nemijlocit, din partea lumii spâne. . .
Trimite Doamne pacea Ta, dreptate fă, Stăpâne!

Priveşte-mi sufletul trudit şi inima ce plânge,
Cu fiecare pas făcut, sub vorbe reci se frânge,
În Slova sfântă caut alin şi-n promisiuni eterne,
Ea-mi dă putere când suspin şi gândurile-mi cerne.

Mă-ntorc ades în timp trecut, în clipele frumoase,
Dar mă deştept din visul mut. . . şi vorbe prăpăstioase
Mă duc în locuri reci, stranii, în văi adânci, cernite,
În care plâng, căci sunt hulit. . . O, ce trăiri cumplite!

Încerc să fiu imparţial, aşa cum fost-ai, Doamne!
Nu ai privit la chipuri, nu! . . . Că-s primăveri, că-s toamne,
Tu vezi îmbobociri sau rod, în toate vezi menirea
Şi nu doar anotimpuri, glod. . . Ce mare Ţi-e iubirea! !

De sunt respins, de-s oprimat, Îmi eşti îmbărbătare!
Eu ştiu că Tu mă vezi, mă ştii, cunoşti a mea lucrare,
Permiţi cuptoarelor de foc şi daltei să lucreze,
Căci m-ai ales din veşnicii, m-ai pus pe metereze.

De-aceea spun întregii lumi, ce-nseamnă transformarea
Ce Duhul Sfânt o face-n om, când pune-n suflet zarea. . .
Prefer batjocura, decât o ceartă de cuvinte,
Mai bine tac, mă rog şi iert, căci Te iubesc, Părinte!

31/03/14, Barcelona- Lucica Boltasu