La capătul virgulei

Merg la biserică
şi mă plimb cu Dumnezeu prin sufletul meu.
El zâmbeşte deşi buzele Lui sunt ca două
curcubeie arcuite concav.
când mă-mpiedic de oameni
mă prinde în braţe şi mă ridică mai sus de
prejudecăţile mele.

la ora 6:00
El iese în faţă
stelele se cuibăresc prin sertare de polen cosmic
şi cu trilul unei privighetori îmi recită „Fericirile”.

"Tati", Îl întreb eu,
cum sunt anotimpurile din ochii mei
văzute din rai?

ca nişte flori de aloe suspinând
în care se ascund galaxiile!

şi cum arată funia împletirii mele cu adevărul?

ca o rază de lună înfiptă în jucăriile nopţii!

"Tati",
unde este inexplicabilul sfârşit al
întoarcerii mele în gnomul luminii?

la capătul virgulei
acolo paginile rodesc quadriviumul păcii
şi moartea nu va mai fi!

târziu
dincolo de războaiele înserării
tăcem amândoi plini de cuvinte.