Iona

Iona

Iona, un profet de Dumnezeu neascultător
Şi de oameni neiubitor,
A fost trimis la Ninive,
Cetatea cea mare,
Cu cea mai solemnă avertizare,
Căci răutatea ei era foarte mare!

Dar el, de faţa Domnului a fugit,
Căci era un om nepocăit,
Pe-o corabie s-a îmbarcat,
Şi la Tars a plecat,
Fiind pe Dumnezeu supărat,
Căci ştia că Dumnezeu se va răzgândi,
Şi nu o va nimici.

Ştia că este un Dumnezeu iubitor,
Şi îndelung răbdător,
Plin de bunătate şi iertător,
Astfel că dorea, mai bine să moară
Şi cetatea neavertizată să piară!

Era, ca şi noi, un om egoist şi răutăcios,
Necunoscător de Hristos,
Dar, totuşi, Dumnezeu nu l-a lepădat,
Şi printr-o furtună cu el a lucrat.

Chiar şi păgânii de pe corabie s-au mirat,
Că de Dumnezeul său n-a ascultat,
Rămânând la fel de hotărât în încăpăţânare,
Chiar şi-atunci când a fost aruncat în mare!

Talazurile mării l-au înghiţit
Şi se părea că misiunea lui s-a sfârşit,
Dar un peşte uriaş l-a înghiţit,
Căci Domnul l-a trimis să-l salveze,
Pe profetul nepocăit!

Din pântecele chitului se ruga,
Căci îşi iubea atât de mult viaţa sa,
Iar Dumnezeu i-a acceptat pocăinţa pe jumătate,
Ca să salveze o mare cetate!

Ce Dumnezeu bun şi iubitor,
Ce Părinte îndelung răbdător,
Care l-a iertat pe profetul împotrivitor,
Iar peştele pe mal l-a aruncat,
Căci Domnul poruncă i-a dat!

Iona a pătruns în cetatea cea mare
Şi a rostit cea mai solemnă avertizare:
"Încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicit",
Iar ninivenii au crezut şi s-au pocăit,
Chiar împăratul s-a îmbrăcat în sac şi cenuşă şi s-a umilit
Şi a poruncit ca toţi oamenii şi dobitoacele să postească
Şi să ceară îndurarea cerească!

Iar Dumnezeul din ceruri i-a ascultat,
Şi pe niniveni i-a iertat,
Dar Iona pe Dumnezeu s-a supărat,
Că pe niniveni nu i-a nimicit,
Şi cuvântul său nu s-a împlinit!

Ce trist, e că Iona s-a pocăit doar pe jumătate,
Iar oamenii păgâni din cetate,
Ne-au dat o lecţie de pocăinţă,
Să ne fie de referinţă!

06.08.2014
Cornel Jigău