Gândit-ai tu vreodată?

Mă plec în rugăciune cu inima vibrândă,
Cutremură fiinţa...O dragoste arzândă
Mă mistuie în noapte...În clipele ascete,
Văd umbrele prelinse-n mod tainic pe perete,
Pe masă, în tăcere, o flacără veghează,
Un orologiu bate, secunda cadenţează,
În adâncimi de suflet pulsează tainic viaţa,
Căutând în alb şi negru tangenta, interfaţa,

Nimic nu mă doboară, nici frigul, nici căldura,
Iubirea prefăcută, fariseismul, zgura,
Dar cu durere-n suflet, genunchi în suferinţă,
Cu mâini împreunate în dor şi în credinţă,
Aduc la cunoştinţă tot ce mă întristează,
Aceluia ce-mi ţine fiinţa veşnic trează,
Isus Cristos, El este idealul meu pe-o Terră
Ce amprentează viaţa...În zbor spre stratosferă,

Inspir ozonul slavei în puritate castă...
Cu inima deschisă ca floarea într-o glastră,
Ascult tăcerea nopţii...Cad lacrime de ceară,
În ochi se-aprinde ziua chiar de e noapte-afară,
Pe buze gustul sării, îmi spune de robie,
De-o mână ridicată, de drumuri prin pustie,
Cărări bătătorite, Iordan şi-o Mare Moartă,
De ape dulci din stâncă, de răzvrătiri, de Poartă,

Izvoarele iubirii năvalnic curg...Obrazul,
Nu poate să oprească din drumul lui, talazul.
Prea multe adunate, prea tristă-i amintirea,
O mare despicată-mi schiţează fericirea,
Văd dincolo de arşiţi, de spini şi de trădare,
Popor ales de Domnul din multele popoare,
O binecuvântare ce-ndeamnă la trezire,
Gândit-ai tu vreodată serios la mântuire?

Nu-mi pasă de durere, de răni, de umilinţă,
Lumina-mi este calea spre cer, în biruinţă,
Nu este părtinire, nici acuzări, nici ură,
Vreau ca să port în toate, a Domnului măsură,
În dragostea Agape să-mi cântăresc viaţa,
Pe sfântul munte, Tatăl, să-mi lumineze faţa
Şi sufletul şi duhul un rug aprins să-mi fie,
Să ard doar pentru Isus, aici şi-n veşnicie. 23/11/13, Barcelona