De ce taci, Tată?

“ Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă, cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.” (1 Ioan 5:14)

Ce bine-i să te ştii în siguranţă,
Privind încrezător spre cer ca fiu
Înveşmântat în straie de speranţă,
Să poţi veni oricând cu o doleanţă
La Tatăl veşnic, Dumnezeul viu.

Trăiesc intens aceste sentimente,
Având Tată bogat şi generos
Şi, urmărind doriţele-mi ardente,
Vreau să fructific viile momente
Cerând ceva, cerând impetuos.

Aştept şi tac, aştept să îmi răspundă
Dar aşteptarea mea s-a prelungit,
Un veac părându-mi fiece secundă,
Şi-n nerăbdarea care mă inundă
Strig lăcrimând: De ce m-ai părăsit?

De ce taci, Tată, când a mea dorinţă
Stă înaintea Ta, cu rugăciuni?
De ce mă laşi să gem de neputinţă
Când eu mă rog la Tine cu credinţă,
Privind la sfintele-Ţi promisiuni?

Şi din Cuvânt eu am primit lumină,
Înţelegând din ce mi se spunea
Că tolba cu răspunsuri va fi plină
Când voia mea, la voia Sa divină,
În chip smerit se va armoniza.

Iar Domnul, ca răspuns, îmi dă, căci poate,
Dar nu orice dorinţă ce-aş avea
Reflectă-n viaţă o necessitate
Iar El, din cer, ştiindu-le pe toate
Îmi dă doar ce e spre zidirea mea.

Îţi Mulţumim, Părinte, de credinţa
Prin care cerem şi…ni se va da,
Dar dă-ne lângă ea şi chibzuinţa
De-a urmări pe Cale biruinţa,
Cerând doar ce e după voia Ta!

Amin
Vulcan, 26 oct 2012