DATORNICII

DATORNICII

O femeie din cetate
pe Isus L-a cãutat.
Era plinã de pãcate.
Dar i-au fost de El iertate
când pe Domnul L-a aflat.

Simon, gazda cârtitoare
împotriva Celui Sfânt,
o privea plin de mirare.
Dar Isus cu voce tare
cãtre el porni cuvânt :

"Simone, vorbi Mesia,
aş dori sã-Ţi spun ceva !"
"Mi-e deplinã bucuria
sã-Ţi ascult azi pledoaria !",
fariseul rãspundea.

"Undeva doi vechi datornici
creditaţi de-un cãmãtar
sã plãteascã erau dornici ...
Însã nefiind statornici
totul, totul fu-n zadar.

Unul datora cincisute,
celãlalt cincizeci de lei.
N-avea cine sã-i ajute ...
Zilele treceau tãcute,
anii se-anunţau mai grei.

Şi vãzându-i cãmãtarul
cã sunt nemâncaţi şi goi,
cã au datorii cu carul,
l-a cuprins deodatã harul :
i-a iertat pe amândoi."

Domnul cu priviri senine,
întrerupt de-un vag tumult,
cãtre fariseu revine :
"Dupã toate-acestea, cine
crezi cã-l va iubi mai mult ?"

Şi-a tãcut Învãţãtorul
cum fãcea de obicei.
Simon, cântãrind favorul,
iute-a replicat : "Datorul
celor cincisute de lei !"

"Drept ai judecat !", rãspunde
Domnul cel venit din cer
ce cu vorba Lui pãtrunde
chiar şi gândul ce se-ascunde
în al inimii ungher.

"Vezi femeia care plânge
şi-i curg lacrimi fãrã vad
cum tot sufletul şi-l frânge ?
Însã duhul tãu se strânge
ca smochinele ce cad !

Tu-o cunoşti : e-o pãcãtoasã !
Şi-o dispreţuieşti vârtos.
Pentru ea n-ai loc în casã.
Însã fapta cea frumoasã
sã te pleci atât de jos,

sã-Mi aduci lighean cu apã
pe picioare sã Mã speli
e o tainã care-ţi scapã.
Ce gând negru te adapã
inima sã ţi-o înşeli ?

Ea picioarele-Mi stropeşte
azi cu lacrimi mari, fierbinţi,
dintr-un suflet ce iubeşte.
Şi, crezând, îşi pregãteşte
loc în ceruri printre sfinţi.

Nici mãcar o sãrutare
n-ai vrut, Simone, sã-mi dai.
Ea Mã spalã pe picioare
cu-acest mir, cu lacrimi care
i-au dat inimii un rai.

De aceea-ţi spun azi ţie :
tot pãcatul ei cel greu
e iertat. Şi-n veşnicie
va cânta cu bucurie
c-a iubit pe Dumnezeu !"