text Poezii

Cu Domnul după gratii- De Domnul m-am îndepărtat

de Florența Sărmășan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
De Domnul m-am îndepărtat


Ai mei părinţi mult se rugau,
În Dumnezeu aveau credinţă
Şi pentru mine sufereau,
Dar eu n-aveam pic de căinţă.

S-au întristat când am plecat
-Numai pe mine mă aveau-
La asta, nu s-au aşteptat
Şi sideraţi de tot erau.

Au plâns şi mult s-au supărat
Că eu voiam să-i părăsesc.
Să mă oprească au căutat
Dar nu-mi păsa că-i necăjesc.

Ştiam c-o să se obişnuiască;
Cu timpul n-or mai suferi.
În Domnul pacea o să-şi găsească
Şi fără mine vor trăi.

Ba eram mai înverşunat:
Ca nişte dusmani îi priveam.
Nu-nţelegeau. M-am săturat
Să fac doar ce ei îmi spuneau.

Le-am spus:”Bătrân când voi ajunge,
Eu singur mă voi pocăi
Căci oricum timpul trece, fuge.
Curând şi eu un moş voi fi.

Atunci o să îmi amintesc
Promisiunea ce-am făcut
O să-ncerc să mă pocăiesc,
Dar azi sunt tânăr; mai e mult…”

L-am scos din gând pe Dumnezeu
Propriu-mi stăpân voiam să fiu.
Cel important eram doar eu,
De nimeni nu voiam să ştiu.

Pe căi greşite am pornit,
Isus nu mai era cu mine.
Eu, plin de sine, L-am gonit
Gândind că tot ce fac e bine.

Dar nu a fost cum am crezut,
Necazul de acum urma.
Faţa Satanei am văzut
Căci viaţa el mi-o conducea.

Prietenii mult mă căutau,
Eu în afaceri m-am băgat
Să produc bani -asta voiam-
De toţi eram solicitat.

Inteligenţa mă ducea,
Mă descurcam perfect în toate
Şi asta bani îmi aducea;
Trăiam bine cum nu se poate.

Eram un tânăr fericit,
Nimic în lume nu-mi lipsea.
Fetele nu m-au ocolit
Şi bine viaţa îmi mergea.

O vreme totul a mers bine.
Ca un stăpân eu mă simţeam
Iar prietenii veneau la mine
Şi împreună ne distram.

Am început să le ştiu toate
-Plăcerile ce existau-
Nu aveam teamă că se poate
O dată seama ca să dau.

Credeam că-s precaut în toate
Şi de pericol mă feream
Dar diavolul le ştie toate.
Degeaba cu el mă luptam.

Pe mine el m-a câştigat
Şi căuta să mă zdrobească.
De viaţa mea nu i-a păsat,
Totul voia să nimicească.

va urma






Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise