Creştinul şi crucea

Pe drumul cu spini ce-n tălpi îl străpung
Venea un creştin cu anii-n amurg...
Purta grea pe umeri o cruce ce-apasă
Ar vrea să alerge dar crucea nu-l lasă...
Şi vede în urmă cum vin alergând
Mulţime de oameni râzând şi cântând
Ei poartă o cruce micuţă, uşoară
Şi pasul li-e sprinten...ei vin parcă zboară...
Se-opreşte creştinul...se-aşează oftând...
Priveşte la cruce din greu suspinând...
E grea...e prea grea iar puterea îl lasă
Şi drumul e lung să ajungă "acasă"...
Plecat pe genunchi, tremurând şi stingher
Ridică cu teamă privirea spre cer:
"O, Tatăl meu scump...priveşte spre mine
E crucea prea grea iar s-o tai mi-e ruşine!
Întinde-Ţi o mână...povara-mi ridică
Să fiu iarăşi liber...în duh fără frică
Şi pune putere în trupul slăbit,
Dă-mi aripi să zbor spre albastrul zenit
S-ajung înaintea-Ţi iar crucea să-mi fie
Întreagă pe drumul ce duce-n vecie!"
Din slava cerească Isus îl ascultă
Şi plânge cu el durerea lui multă...
Priveşte la ochii curaţi şi senini,
La talpa străpunsă, rănită de spini,
Priveşte cărbunii ce ard pe altar
La viaţa de jertfă, de rugă şi-amar,
La crucea cea grea ce-amarnic apasă
Şi-l cheamă duios...cu iubire..."acasă"!

Vulcan-25-08-2015
Mary