Ce e omul, Doamne?

Ce e omul, Doamne, pe pământ străin?
Strop în valul mării, umbră și suspin!
Abur, ce se ‘nalță ca un nor și piere,
Frunză călătoare stinsă în tăcere.
Frȃntură de clipă din eternitate,
Chin și bucurie, nimb și răutate.
Un atom în largul necuprinsei zări,
Lacrimă pierdută în pămȃnt și mări!

Ce e omul, Doamne, să-ți aduci aminte
De a sa făptură, ca un bun Părinte?
Ce e omul, Doamne, să Te-nduri de el,
Să-l îmbraci cu viață, har și adevăr?
Ce rămȃne-n urmă, după urma-i stinsă
Ȋn a Morții Vale de durere ninsă?
Lumina Iubirii? Viața-adevărată?
Lupta și credința binecuvȃntată?
Chipul bunătății? Harul rugăciunii?
Taina-mpărtășirii și-a înțelepciunii?
Sămȃnța-nvierii, cu lacrimi udată?
Cȃntarea speranței, senină, curată?
Sau trăiri ascunse, ură, lăcomie,
Necredință, lene, prefăcătorie,
Lipsă de iubire, teamă, lașitate,
Șiruri de greșeli, șiruri de păcate!

Ce suntem noi, Doamne, să ne-asculți cu drag,
Și cu brațe calde să ne-aștepți în prag?
Ce suntem Părinte? Cum să-Ți mulțumim
Pentru tot ce-n viață, zilnic, noi primim?
Merităm iubirea, locul ce ni-l dai
În eterna Casă din cerescul Rai?

*
Slavă, slavă Ţie, bunule Păstor,
Al Dumnezeirii Dar, nemuritor!
Că în mila-Ţi mare Te-ai plecat spre noi
Să ne scoți din groapă, chinuri și nevoi.
Și prin jertfa-Ţi vie, har neprețuit,
Ne-ai spălat cu sȃnge și ne-ai curățit!
Tu ne-ai dat lumină, viață, nemurire,
Dragoste, speranță, pace, și sfințire!
Omul care crede, și-Ţi urmează Ţie,
Va trăi-n lumină pentru veșnicie!
Numai prin iubire sfȃntă și-adevăr,
Tu, ai deschis drumul, omului, spre Cer!

Fii cu noi de-a pururi, Rege al Iubirii,
Pe cărarea vieții și a mântuirii!
Știm că ne asculți doruri și nevoi
Și în orice zi ești mereu cu noi.
Știm că ne iubești și ne-aștepți cu drag
Cu a Ta iubire, în al Casei prag!
Te mărim cântând slavă, slavă Ție
Și pe-acest pământ, și în veșnicie!
Căci, venind la Tine, Doamne, am aflat
Cum prin suferință, Tu, ne-ai câștigat!

Știm că pe pământ suntem trecători
Și trăim asemeni unor călători.
Da, suntem ca frunze și ca stropi de rouă
Dar avem în noi duh de viață nouă!
Da, suntem ca robii-n Valea de suspin,
Dar și fii ai slavei din etern Cămin!
Astăzi, suntem raze de lumină vie,
Mâine, sori și stele, în Împărăție!
*
Doamne, cât îngădui zilele sub soare
De la Tine cerem, zilnic, îndurare!
Ajută-ne, Doamne! să trăim curat
În locul și-n vremea-n care ne-ai lăsat.
Fie-a Ta iubire și bunăvoință
Peste lumea toată, peste-orice ființă!
Duhul Sfânt s-aducă mângâierea Sa
Și să fim în ceruri, toți, la dreapta Ta!


Florești, Cluj