Cale neoprită

Cum mă-ameţeşte noaptea-n miroznele de tei,
Mă dibuie erotic cu pletele ei Luna,
Dar eu străpung mirozne, iar pletele-s scântei
Căci Tu păşeşti, Isuse,-nainte-ntodeauna.

Iar mă atinge noaptea cu odihnirea-n pat,
Îmi strangulează ochii mieroasă cu prostirea,
Dar paşii mei într-una şi iar într-una bat
Căci Tu îmi dai, Isuse, Viaţa şi Iubirea.

Cum se răscoală noaptea cu colţii reci de ploi,
Îmi fleoşcăieşte haina, îmi muşcă trup şi minte
Şi mă împing furtune să dau poate-napoi,
Dar Tu păşeşti, Isuse, prin ploaie înainte.

Mai turbă noaptea hâtră şi prinde-a huidui
Căci nu mai ştie-n ce fel şi cum să mă atingă...
Nu poate înţelege că-atunci mă voi opri
Când va putea pe Tine, Isuse, să Te-nvingă!