Aș vrea să locuiesc

Aș vrea pe veci să locuiesc
În corturile Tale,
Să fiu cu cei ce Te iubesc
În zi de sărbătoare,

Să stăm ca un mănunchi legat
În tainică unire,
Să curgă untdelemn curat
Peste-ntreaga zidire!

Acolo, Duhul cel Preasfânt
Coboară din mărire
Și umple vasul de pământ
Spre a Sa proslăvire!

Sunt clipe dragi de nedescris,
Sunt clipe de iubire
Și-atuncea cerul stă deschis
Și cheamă spre sfințire

Pe orice om, oricine-ar fi
Oricum, și-n orice stare
Căci Cel Prea-Nalt, din veșnicii
Și astăzi dă iertare!

Și azi mai strânge snopi din lan,
Și azi mai curățește,
Căci încă e al milei an
Și încă mântuiește.

Încă mai stă cu braț întins
Și încă mai așteaptă,
De-un foc de dor adânc cuprins
Să vii pe calea dreaptă.

Nu sunt valori aicea jos
Care să depășească
Pe cele ce vin din Hristos
Din slava Sa cerească!

Deși, se luptă cu avânt
Cel rău să nimicească
Ce-i sfânt aicea pe pământ,
Prin jertfa lui firească,

Totuși, Acel ce-I din vecii
Își apără lucrarea
Și lasă har și bucurii
Să umple adunarea!

Căci zilele ce le trăim
Sunt vremuri foarte grele
Când trebuie sa ne sfințim
Și să cerem Putere!

Să cerem Untdelemn curat,
Să fie plin paharul
Când vine timpul de plecat,
Sau când vine tâlharul

Să nu lipseasc-al nost Ulei,
S-avem de prisosință,
Să nu cădem răpuși de lei,
Și nici din pocăință. .

Căci astăzi câți tâlhari nu dau
Ocol cetații sfinte?
Ei vin ca hoții și ne iau
Curatele veșminte,

Și ne aduc în loc, un trai
Ușor, dar nu-n sfințire,
Nu unul care duce-n rai,
Ci înspre nimicire,

Și-atâția sunt care primesc
Și strigă aleluia,
Crezând că e un dar ceresc...
Și-asa, pierd Cărăruia

Ce duce spre Limanul Sfânt,
Spre veșnica Cetate
De unde-auzi îngeri cântând
Și nu mai este moarte!

Acolo, Dumnezeu cel Drept
Tronează din vecie,
Iar Păstorul cel înțelept
Revarsă Apă vie

Și dă oricui cere și vrea,
Căci har încă mai este,
El ne vrea pentru slava Sa
Pe munți înalți, pe creste!

Apa ce curge din vecii,
Cuvântul ce dă viață,
Ascunde multe bogății
În slava Sa măreață,

Arată lumii de sub cer
Care e calea vieții,
Îi scapă pe acei ce pier
Răpuși de ghiara morții.

Îi luminează-n bezna grea
Pe cei ce-s la răscruce,
Mustră furtuna cea mai grea
Și liniștea aduce!

Cu-acest Cuvant tu poți opri
Năvala cea străină,
Poți planuri rele-a 'nărui,
Ascunse-n neagră tină.

Cu-acest Cuvânt deosebești
Otrava de făină,
Poti taine-adanci sa născocești,
Îți poate da lumină!

Acest Cuvânt biruitor
De veacuri, peste toate,
E glasul Marelui Păstor
Ce ne-ndrumă prin noapte!

Dar câți cunosc azi sfântu-I glas?
Azi, câți Îl mai ascultă?
Câti n-au ajuns azi în impas
Cu viața lor pierdută?

Fiindcă n-au păzit ce-i scris
Și n-au sfințit pe Domnul
S-au lepădat, s-au compromis
Cu lumea și cu omul

Ce a căutat doar slava lui
Spre a lui înălțare,
Nu fața blând-a Mielului
Ce îi mai dă suflare.

De-aceea, azi cu toți, uniți,
În sfântă părtășie
Să Îi cerem cu stăruinți
Să toarne Apă vie!

Să ne-adăpăm din sfânt Izvor,
De viață și iubire
Să-nvioreze 'ntreg popor
Să-l ducă spre sfințire!

Să lupte pentru ce-a fost dat
Odata pe vecie:
Credința, harul minunat
Ca veșnică Făclie!

Și-acela ce va birui
În lupta-nverșunată,
Cu Domnul el va străluci
În slava mult visată!

Amin!