text Poezii

Apa vie

de Teodor Codreanu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Teodor Codreanu
Apa vie

Voi, ce zilnic gustaţi ape
Din fântâni sau din izvoare
Lângă voi, aflat de-o parte,
E-o fântână ţâşnitoare.

Stârnpăra-vi-se-va setea,
Însetaţi de veşnicie,
Râul lumii niciodată
N-are gust ca apa vie!

Poate nu cunoşti izvorul
Despre care se vorbeşte?
E Isus, Mântuitorul,
Cel ce apa-ţi dăruieşte

El a stat ieri cu femeia,
Astăzi, iată-L, stă cu tine,
El e râul, apa vie,
Bea din Domnul azi creştine!

Fă-ţi din inimă găleată,
Pleacă-te înspre fântână
Şi-ai să scoţi, ca niciodată,
Din Isus, o apă bună.

Vei simţi a ei răcoare,
Care-ntrece orice apă,
În pământ aşa izvoare
Nu-ntâlneşti oricât se sapă.

Nu-ntâlnesti o calitate
Ce-ntâlneşti la apa vie,
Dac-o bei,nu-ti mai e sete,
Nu o zi,o veşnicie.

Priviţi câţi se văd de fata,“
Ce-au băut din apa sfantă,
Întrebati-i dacă-n viată
Au alt dor ce-i mai framantă-

Au în lume altă sete,
Să alerge-n altă parte?
Ce izvor din lume poate
De Isus a-i mai desparte?

Ce fântână-i mai adâncă,
Să poţi spune că-i mai rece?
Unde eşti, Samarinteancă,
Să strigi iar în plină voce,

Că se simte iar nevoia
Să trezeşti înc-o cetate
Căci mai sunt şi azi de-aceia,
Ca şi tine, arşi de sete.

Să le spui de ce izvorul
Apei vii e-atât de rece,
Căci el curge chiar din ceruri
Si prin mii de straturi trece.

Izvorăşte dintr-un munte
Din Sion,din temelie
Vânturile Tarii Sfinte
Răcorindu-l, îl adie.

Apa vie-i alimentul
Ce nu are-asemănare
Ea e bună-ntotdeauna
Şi ca leac de vindecare.

Conţinutul ei şi saţul,
Cine le-ar putea descrie?
Ea dă hrană, ea dă viaţă,
Stropul sfânt, apa cea vie.

Apa vie-i dădătoare
De minuni şi sănătate
Nicio apă de sub soare
Ce dă ea, să dea nu poate!

Stau, de pildă, Siloamul
Şi Betezda mărturie
Şi chiar mii de-ar fi în lume,
Le va-ntrece apa vie.

Cine bea din apa vie,
Bea viaţă, sănătate
Şi se bucură că ştie
Că pe veci nu-i va fi sete.

Cine bea, primeşte-ndemnul
Şi pe alţii să-i imbie.
Apa vie-i Însuşi Domnul,
Năvăliţi la apa vie!

Umpleţi-vă toţi găleata
Din a Domnului fântână,
Chiar şi-acel ce-ntâia dată
L-a-ntâlnit, şi el să vină.

Vino tată, vino mamă,
Veniti dragi creştini cu toţii,
Veniti până când va cheamă
Ca să beti din râul vieţii!

O, izvor ce dai viaţa,
O, fântână nesecată,
Lumea care-o vezi de faţă,
E o lume însetată.

Tu ştii ce înseamnă setea,
Şi Tu-ai fost de ea răpus
Aminteşte-Ti de-un burete
Ce Ti-a fost întins în sus!

Stă Calvarul mărturie
Ca sa n-aibă nimeni scuze
Apa vie, apa vie,
Nimeni azi să n-o refuze!

Apă vie, râu de viaţa,
Râu de binecuvântare,
Lumea care-o vezi de fată
Stâmpar-o cu-a Ta răcoare!

Ori si cine ar-fi să vie,
Bătrâni,tineri,chiar si pruncii,
Da-le Doamne,apa vie,
Ce-ai promis Samaritencii !

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise