Acuzarea

Acuzarea

Ce grea este acuzarea
Nu arată ca mustrarea
Nici întunericul ca zarea
Este grea precum e sarea.

Vorbele celui ce-acuză
Nu sunt dulci, nu te amuză
Ci, zdrobește inima
Nu pricepi nimic din ea.

Privirea celui ce-acuză
Te pătrunde, nu te scuză
Căci săgeata ce-o trimite
Va pătrunde-adânc și iute.

Nori grei de dureri coboară
Acuzarea-i ca o fiară
Năpustindu-se cu ură
Macină ce prinde-n gura.

Se hrănește cu dispreț
Pentru ea, tu nu ai preț
Să te-omoare-i țelul ei
Pentru că toți sunt mișei.

Face multa gălăgie
Ca și frații toți, să știe
Că cel acuzat, măi frate,
Nu e bun, n-are dreptate.

Chiar de e cumva păstor
Ea, spune mereu, cu zor:
Nu e bun predicator
Că e frate cu “tator”.

Dictator; când vrea să spună
Pocăința-i calea bună.
Nu faceți din ea o glumă
Nu căutați nori și furtună.

Îți spune Comentator
Când aduci, Importator
Când le dai, Debitator
Când proclami, Recitator.

Acuzarea-i vorbă grea
Nu are pacea cu ea.
Locuință cu “răbdarea”,
Niciodată nu ar vrea.

Nu vrea să conviețuiască
Știe trai bun să trăiască
O acuză că nu vrea
Dragostea a implica.

De faci bine, iubit frate,
Acuzarea nu mai poate.
Cel ce-i blând și credincios
Zice că: nu-i de folos.

Frate! Nu mai acuza.
Stai puțin! Ce-i cu asta?
Ce aduci mereu dispreț?
Vrei să plătești greul preț?

Nu te temi de Dumnezeu,
Când acuzi atât de greu?
Nu pricepi? Ce faci e rău!
Nu respecți Cuvântul Său.

Părăsește acuzarea
Îndreaptă-ți acum, purtarea
Dumnezeu te vrea schimbat
Grațiat și transformat.

Leapadă haina-acuzării
Îmbrac-o pe a răbdării.
Sângele sfânt al iertării
Îți va da șansa Salvării.

Ceea ce-ți fură îndurarea
Iat-o, este acuzarea.
Ea-i prezentă-n toată zarea
Leapăd-o, cere iertarea.

O, ce grea e acuzarea.
Când macină adunarea,
Aduce descurajarea,
Înrobind toată suflarea.

Dragul meu! Acum ia seama
Până poți schimba purtarea
Până-ai harul și iertarea
Părăsește acuzarea.

6.06.2011 – Petru Coman- Petroșani