Vrei să vorbim?

Aştepți o vorbă, un surâs, ce-ntârzie s-apară,
Priveşti tacâmul şi suspini, tăcerea e amară,
O cină ce-ar fi trebuit să fie de poveste,
De bucurii te-a vitregit şi timpu-ți joacă feste.
Tehnologia ți-a furat pe cel de lângă tine,
Facebook, email, whats app, youtube şi altele, vezi bine,
Au invadat prezentu-ntreg, intimitatea, gândul,
Înghiți în sec, aştepți tacit ca să îți vină rândul.

Un ciripit se-aude vag, vântul în ramuri bate,
Foşneşte trist frunza de fag, să mângâie nu poate,
Te rogi să cadă netul sau, mai bine telefonul,
Să poți ca să te conectezi, să-ți dea şi ție tonul.
Nu mai există romantism, parfum şi flori presate,
Nici poze cadru în album, nici sărutări furate,
Clarul de lună-i demodat, doar gatgeturi să fie,
Din liber, omu-ajuns-a sclav, rob în tehnologie.

Priveşti în jur, copii plângând o zgâlțâie pe mamă,
Întreabă ceva repetând, dar "doamna" nu ia seamă,
Prea ocupată de smartphone, de cursul de la bursă,
Nici nu gândeşte că satan subtil i-a-ntins o cursă.
Nu-i comuniune, sentiment, îmbrățişări, iubire,
Îndrăgostiții sunt absenți la prima întâlnire,
Un el şi-o ea ce-ar trebui romanță ca să fie,
O aplicație au ajuns, pe lângă alte-o mie.

Tastăm, tastăm şi butonăm fără să ținem seamă,
Că viața noastră a ajuns un compromis, o dramă,
Nu auzim, nu mai vedem iubirea ce se stinge,
Apoteoticul smartphone trăirea noastră-nvinge.
E mai ceva decât un zeu, e o preocupare,
O rană sângerând mereu, ce duce la pierzare,
Acaparează conştient, subtil se infiltrează,
Nimic uman nu mai găsim şi nimeni nu veghează.

"Alo, alo-ndrăzneşti să spui, luăm masa împreună!
Vrei să vorbim şi noi puțin, sau spunem noapte bună? "
Ard lumânările timid, au adormit zefirii,
Tu înc-aştepți un ton rebel să-nvie trandafirii.
Priveşti în farfurie trist şi-ncepi un monolog:
"Crezut-am că-i un happy-end, dar e un necrolog! "
Se pare c-ai greşit, priveşti la fața lui crispată
Şi îți doreşti să fii trăit în epoca de piatră.

Morala:

Iubiți natura, dragii mei şi mirosiți o floare,
În iarba verde v-aşezați, zâmbiți privind spre soare,
Îmbrățişați copilul mic, curând îşi va lua zborul
Şi veți rămâne singuri cuc şi îi veți duce dorul,
Dați sărutări celui iubit, când luna se deşteaptă,
Căci despărțirea va fi grea şi timpul nu aşteaptă.
Vă bucurați de ce tot ce-aveți, de oameni şi de glie,
Gândiți-vă că ce-i pierdut, "napoi n-o să mai vie! . . .

01/10/14, Barcelona- Lucica Boltasu