text Poezii

Turnurile Gemene { America in Profeţie }

de Flavius Laurian Duverna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Turnurile Gemene

(America în Profeţie)

Pe paginile istoriei, s-a înscris o zi a-ntristării
Marcând cu uimire, primul an al mileniului trei
Prin deznodămâtul provocat de teroriştii mişei;
Acesta a fost semnul cel sumbru-al schimbării
Sub cel mai generos imbold, susţinut ca temei!

Şi-astfel, o nouă strategie-n orientarea gândirii
Din a Gemenelor ruine, s-a propulsat cu avânt,
Susţinută de naţiuni, prin ataşament şi cuvânt
Împotriva teroarei cumplite, fiind grija omenirii,
De pe planeta albastră, de pe întregul pământ.

Când, în dimineaţa unei zile de toamnă senină,
Înveşmântată, în coloritu-i superb de albastru
Pe cerul cel limpede, s-a conturat un dezastru,
În avalanşe rotindu-se, norii cei negrii-n rugină
Au învăluit vag, marile metropole de alabastru.

S-a întunecat lugubru, splendida lor strălucire
Ce până aci, ele radiaseră de al vieţii parfum
În flăcările de foc şi coloanele imense de fum,
Indicând noului mileniu, pentru supra-vieţuire
Sensul profetic, spre împlinirea unui alt drum.

Strigătul puternic pentru-a vieţui-ntre popoare
Spre-ai asigura vieţii pacea, libertate şi fericire
Cu America-n faţă, s-a declanşat spre-mplinire,
Guvernele lumii, le-a strâns laolaltă cu-ardoare,
Le-a sudat trainic, le-a consolidat în totală unire.

De la copilaşul cel mic, şi până la omul cel mare
Din cele patru zări ale lumii au pornit cu ardoare,
S-au auzit peste tot aceleaşi dorinţe într-un glas:
Flagelul cel crud şi-odios, cu numele de Teroare
Să fie degrabă, prin forţe unite tradus în impas!

Marele dezastru al ,,Imenselor Globuri de focuri"
Din ziua sinistră, memorabilă, de 11 septembrie,
A lăsat o durere adâncă în a oamenilor memorie,
A provocat spontan, în cele mai asigurate locuri
Ceasuri de panică în momente de funestă istorie.

Cumplitul şi groaznicul coşmar de frică şi patimi
Ce s-a abătut peste New York şi la Washington,
A-nscris o durere amarnică în inima fiecărui om,
A constituit pentru America-ndoliată şi-n lacrimi
Pentru-al viitorului drum un nou şi profetic jalon.

Naţiunile şi popoarele-n alianţă toate-au pornit
Împlinind astfel profeţia. Şi pe întregul pământ,
S-au strâns sub stindardul aceluiaş simţământ;
Din îndepărtatul Nord, şi până la Sud, s-au unit
Încheind urgent, prin consens, un viu legământ.

Astfel, dela Vest către Est, cu misiunea-mplinită
Pentru a constitui un puternic şi solid paravan -
Au alcătuit în unire, un front unic, solid şi uman,
Împotriva cumplitei terori de-a fi-n totul stârpită
Începand cu nucleul proeminent, din Afganistan.

Sprijinită în eforturi, de-a porni şi de-a-nvinge,
Pentru salvgardarea pacii, şi o viaţă mai bună
America atacată s-a avântat cu elan în furtună,
Susţinută de aliaţi, flagelul pe Terra de-al stinge
Cum în reuniuni au promis, acţionând împreună.

Ca lider mondial, şi al libertaţii puternic garant
A pornit să apere viaţa, şi pacea şi democraţia
Şi tuturor oamenilor... identitatea şi autonomia,
Să întărească temeiul principiului măreţ şi înalt:
Egalitatea-ntre toţi oamenii, ce iubesc armonia.

Să se bucure omul de pace şi de linişte oricând,
Pentru tot ce cu sudoare, prin muncă el a creat
Ca viaţa să fie frumoasă şi vrednică de admirat,
Să nu mai fie niciodată, aşezat în fatidicul rând
De-a fi-n viitor, de opreliştea terorii monitorizat.

Pentru tot ce-a făcut, minunat, şi util şi frumos
Pe nespus de albastra şi binecuvântata planetă
Prin activitatea muncii, cu înţelepciune discretă,
Să fie-ocrotit, de-ngrozitorul flagel monstruos
Ce s-a autoimpus pe Terra, ca a morţii vedetă.

Să-şi regăsească în străduinţi, idealul fierbinte
De-aşi trăi libertatea în cea mai scumpă frăţie
Bucurându-se de viaţă, în unire şi în părtăşie,
De-a spori în progres, mergând mereu înainte
În unitate şi-n dragoste, şi în dulcea-i armonie.

Să-şi poată ajuta semenii săi, din starea lipsită
Cu satisfacţie şi abnegaţie mereu spre mai bine,
Să promoveze principiul, valabil pentru oricine:
Căci numai singură munca, în sârguinţă trudită
A fost şi va fi, izvorul fericirii şi bucuriei depline.

Avand la temelie credinţa, şi-asociată speranţa,
America a crescut în tăcere, naţiunea cea mare
Sub a cerului ocrotire prin marea binecuvântare,
Astfel a-nvins nedreptatea, acordând toleranţa
La toţi peregrinii, ce i-a primit, din alte popoare.

Ca naţiune, puternică-n forţă conform profeţiei
În cursul istoriei, va prolifera prin puteri depline
Ea joacă un rol important, în echilibru de-a ţine
Pe orice puteri, care-ncearcă-n caruselul istoriei
Balanţa expansiunii spre ele trăgând, s-o încline.

O!... Invincibila America!... Campioană a lumi!...
Existentă-n istorie, sub Braţul Sfânt Protector!
Dac-ai avut de întâmpinat,- dezastrul nimicitor,
În timpuri de cumpănă, acel spirit al rugăciunii
Te-a consacrat totdeauna ca un profetic popor!

Şi Dumnezeul din cer, care veghează, priveşte
Peste-ai fiilor oameni, ce doresc să I se-nchine,
La fel şi peste naţiuni, priveghează şi intervine!
El le arată, că-n momente de groază le păzeşte
Prin ocrotirea cea scumpă,-a puterii Sale Divine.

America!... America! Scump leagăn al libertăţii,
Ridicată în mod paşnic, dintr-un pământ liniştit
Aparte de vitregiile vieţiii ce răsăritul l-a bântuit,
În istoria sacră, pentru tine Providenţa dreptăţii
Are de la-nceput, un proiect hotărât de-mplinit!

Între naţiunile lumii, eşti puterea care-nfruntă
Nedreptăţi şi orori, lăsate prin război şi teroare
Flageluri care ameninţă tot mai multe popoare,
Tu vei conduce, în final, giganta şi ultima luptă
Din istoria profetică, a acestei lumi sub soare!

Ca arbitru, tu vei da tonul, în viitorul apropiat
În orice domeniu al vieţii, al religiei şi-al ştiinţei
Fiind campioană a istoriei pe culmile biruinţei,
Şi naţiunile toate, călcându-ţi pe urme, treptat,
Se vor angaja în lanţ de a ţi se supune voinţei!

Ele îţi vor da tot concursul şi-n al focului miez
Vor contribui prin fapte, cu tot sprijinul adus
Să rămâii naţiunea puternică ridicată din Apus,
La unirea cea mare a lumii, într-un singur crez
Precum în Scripturi, Cuvântul profetic a spus!

Flavius Laurian Duverna
11 septembrie 2006

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise