Toamnă străvezie

Frunzele de-aramă
Fluturând ușor
Se coboară-n teamă
Și se pierd din dor.

Parcă nu mai speră
Raiul pământesc
Când prin atmosferă
Se rostogolesc.

Cad încet în tihnă
Prin văzduhul mut
De la neodihnă
Fremătând durut.

Și pe sub picioare
Se aștern solemn
Din cântări de Soare
În șoptiri de lemn.

Orișice n-ar spune
Nu mai are-un rost
Ca o rugăciune
Zisă pe de rost.

Ca o-ngenunchere
Neavântată-n vis
Fără vre-o plăcere –
„Fiindcă-așa e scris.”

Forme ce-s supuse
Crezului de port
Vin cu cele spuse
În regatul mort.

Ca dintr-o corvoadă
Ce le geme-n stări
Fără nici o roadă
Cad din adunări.

Vrânduse tezaur
Și aripi de glas
Frunzele de aur
Mor cu aur fals.

Iar din urmă-ntruna
Ca un somnifer
Predică minciuna
C-or zbura în cer.