Terapie prin poezie?

De ce scriem?Terapie prin poezie?

„De ce mai scriu?” M-am întrebat, ades
Cu ochii arși de cărți și insomnie,
Nu cred că sunt al muzelor ales,
Nici c-am primit versuri pentru vecie!

Oare îmi plac tastele de computer,
Sau competiția între „inspirați”?
Vreau să respir mireasmă de nenufăr,
Sau eul să mi-l gâdil printre frați?

Desigur, motivația ideală
Este că El m-a îndemnat să scriu,
Dar, poate e-un pretext de poleială,
Un nimb pentru al meu orgoliu viu!

Oare Lui îi plac odele savante,
Prin care Îl înalț, dar eu am fală?
Domnul-cu nimeni- slava nu-Și împarte!
Iar eu aștept aplauze din sală!

Desigur, scriu pentru comunicare,
Pentru un schimb de gânduri și trăiri
Orice poem e un mesaj în mare,
Și-o filă-ntr-un album de amintiri!

Vă amintiți, în clase terminale,
Aveam toți un „oracol” cu-ntrebări,
Care erau și existențiale,
Și filozofice, dar și flatări!

Poate parcurgem chiar ultima clasă,
Și scrisul ne e viers de lebede,
Ce divin sună dorul de „acasă”,
De Isus, să revină repede!

Este Biserica „on-line” deschisă
Pentru eseuri, poezii en-gros?
Trăirea ce-am avut, rămâne scrisă,
Și poate, unii au etern folos!

Știu că sunt, printre noi, poeți aleși,
Care compun cum filomela cântă,
Cum mierla-și strigă dorul din frunziș,
Dintr-un instinct poetic, ce ne-ncântă!

Dar alte suflete scriu versuri greu,
Și-adastă-n post și-n rugă să primească
O inspirație de la Dumnezeu,
Un har, prin care cântul să trăiască!

Mai era necesară înc-o voce,
În corul de creștini, o armonie?
Românul e născut poet, se zice,
Și ucenicii-au fost deciși să scrie!

Da, după ce pe Mesia L-au văzut,
Au revărsat mult „tuș” pe pergamente,
Astfel și Evanghelii s-au născut,
S-au „canonizat” două Testamente.

Dacă, real, pe Domnul L-am simțit,
Și L-am văzut lucrând în viața noastră,
Atunci, avem mesaj de povestit,
Și de-nvățat mult din trăirea vastă!

Dar, dacă scriem să ne bucurăm
De-ovații și-mplinire-n poezie,
Atunci, doar de depresie scăpăm,
Și scrisul e perfecta terapie!

Ni-e poezia un imn sfânt, sofism,
O perlă, sporind lumii frumusețea?
Sau este, mai degrabă, exorcism
Prin care alungăm din noi tristețea?

Între tăcere și-obiceiul de-a ieși
În evidență - eu, prin semnătură,
Ce-am să aleg? O, Doamne, de aș ști
Că Te-am slujit real prin scriitură!..