Sunt mulți așa pretinși creștini

Sunt mulți așa pretinși "creștini"
Care, spun ei, că sunt ai Domnului Isus
Că au descoperiri, vorbire-n limbi
C-au experimentat puterile de sus

Îi vezi chiar și Duminica la închinare
În restul săptămânii sunt prea ocupați
Au pentru toate o "plauzibilă" justificare
Și-ai să-nțelegi atunci cât sunt de dedicați

Fac rugăciuni doar cu cuvinte alese
Dar, doar atunci când sunt numiți...
În rest, cam prea puține a lor spuse
Plângându-se mereu că-s obosiți

La predică se cer ades și au vorbiri pompoase
Le place să arate că sunt pregătiți
Ca Diotref, cel din Scriptură, vor întâietate
Răstălmăcind orice și desființând pe sfinți

Sunt certăreți, supărăcioși și șovăielnici
Cuprinși de îndoială și de-o crasă indolență
Nimic din ce fac ceilalți nu-i cucernic,
Și spulberă în acest fel orice speranță

Îi vezi la cinematograf, în Mall-uri, la piscine
Și nu se deosebesc deloc de cei de "afară"
În vorbe, îmbrăcăminte sau la bancuri, glume
Gândind că nicicând n-or da socoteală

Dacă-ndrăznești să le ceri explicații
Te umilesc, îți reproșează că ești îngust
-Cine e el? vor spune, cum au spus și alții
-Să-mi ceară mie să trăiesc cum a trăit Isus

Cunosc doar trei sentințe din Scriptură:
Nu judeca, iubește... unitate
Și le aplică ca pe-o scuză, ca pe-o armă
Atunci când vor să-și scoată a lor dreptate!

Caută doar vorbiri măgulitoare
Și învățătorul care nu vine astfel
E pentru ei eretic, vorbe goale
Și nu vor să primească nimic de la el

Dacă întrebi printre colegi lor de muncă
Sau de la școală, ori colegiu, facultate
Vor spune că ei nici n-au mai auzit încă
Cum că cutare ar fi "soră/frate"

De mărturie, de vestire-a Mântuirii, nici nu încape vorbă
În acest fel nu mai sunt dornici, găsesc scuze
Deoarece o știu prea bine, că sunt sacrificii, fiindcă se cere trudă
Și-i mult mai simplu dacă ei pot doar să speculeze


Când este vorba de vreo implicare
De-o sear' de veghe, post ori studiu Biblic
De-o strângere de bani pentru vre-o ajutorare
Vei da de ignoranța mediului lor laic

Dar hei... măcar că observăm realitățile, și-s crunte
Noi nu facem din ei ținta alergării noastre
Ci ridicăm privirile spre munte
La Golgota, unde El viața-și dăruise

Din Evanghelii ne luăm învățătura
Și nu din prorocii, de multe ori deșarte
De la Isus, care e Logosul ce-a scris Scriptura
Și-avem în El nădejdi și dincolo de moarte

Prin El avem de toate din belșug, și bucurii depline
Aceasta este Calea ce-am ales
Măcar c-avem și unele sincope, și-i rușine
Nu ne fălim cu ele mult prea des

Va trebui însă să învățam că nu oricine
Care se dă sau își spune-n vreun fel
Este creștin sau om de bine
De pace sau de caracter

Ci doar acela-n care prinde
Contur, din zi în zi mai mult, Isus
Și nu ia foc, nu se aprinde
Decât când este vorba de păcatul lumi, pentru a nu cădea de el răpus!

Amin