Se sting milenii în tăcere...

Se sting milenii în tăcere,
Se sting și trec neobservați,
Se sting... și omenirea piere
Și mulți murit-au neiertați.

Se sting luminile în noapte,
Puțini sunt cei ce mai veghează,
Atâtea voci înșelătoare, șoapte,
Ce stau pe ulițe la pază.

Se ia cu-netul chiar și harul,
E vremea numai în schimbare.
Mai ai creștine astăzi dorul,
Să fii în cer la sărbătoare?

Mai arde-n tine focul sfânt,
Ce încălzea pe mulți odată?
Mai ești lumină pe pământ,
Și Dumnezeu Ți-e Tată?

Mai poți sa spui: "Te iubesc!"
Vrăjmașului ce îți întinde lațul?
Mai ai aspectul cel ceresc,
De-a-ntinde celui în nevoie brațul?

Mai fă-ți o cercetare frate,
Căci viața-n groapă nu sfârșește,
Vei fi răsplătit după fapte,
De-aceea azi te pregătește.

Nu moartea îți va da scăpare,
Și nici sicriul în care vei sta,
Hristos îți dă asigurare,
Să fii pe veci în slava Sa.

Căci moartea-i doar o trecere din viață,
Ce nu sfârșește-n cimitir,
Așa e viața, doar un fir de ață,
Și ani ce zboară tot în șir.

Dar sufletul se va întoarce,
În mâna Celui, din care-a venit.
O, spune dar, atuncea ce vei face,
De ai trăit cum ți-ai dorit?

Se duce spre apus și-acest mileniu,
Și poate ultimul va fi,
Sau poate chiar acest deceniu,
Întâlnirea cu Domnul va vesti.

Se singe secolu-n tăcere,
Și vremea îndurării pleacă,
Cuprinsă-i lumea de durere,
Și bolile sufletești ne-atacă.

O suflete, tu nu uita ca viața,
O singură dată o trăiești,
De vrei să-I vezi lui Isus fața,
Grăbește-te să te sfințești.

Căci nu e mult și se va da ordonanța,
Plecării sfinților la cer,
Mai ai tu frate azi speranța,
Că vei zbura înspre eter?

Grăbește-te cât se mai poate,
Cât cerul încă e deschis,
Cât Domnul slavei încă bate,
Ca să nu fii în cer omis.

Se scurg milenii, anii pleacă,
Se sting și frați de pe pământ,
Și totul e mai pustiu parcă,
Se sting cu toate ca-n mormânt.

Puțini sunt cei ce mai veghează,
Dar totuși te-așteaptă cu dor,
Ei zi și noapte-ngenunchează,
Așteptă zborul către nor.

Pământul a ajuns ca o pustie,
Un loc de răutate plin,
Adu a Ta împărăție,
Pe-acest pământ plin de suspin.

Mai las'-a Ta înviorare,
Peste poporul ostenit,
Mai fă ca raza Ta de soare,
Să se pogoare cu un strălucit.

Mai fă o Doamne-o scăldatoare,
Căci mulți sunt cei ce te așteaptă,
Să vii să le dai vindecare,
Ei glasul către Tine-ndreaptă.

Acest mileniu care trece,
Să fie unul de trezire,
Biserica să nu mai fie rece,
Să fie gata de răpire.