Să ne ferim de cel ce fură viața!

Să ne ferim de cel ce fură viața!


Celui de lângă tine de vrei ca să îi spui
Spune-i o vorba bună și spune-o cu blândețe
În orice împrejurare, oriunde și oricui,
Cu dragoste s-o faci, cu calm și cu tandrețe.

O vorbă spusă-n șagă și fără socoteală
Poate oricând schimba al omului destin
Ce-ai făurit cu drag, cu trudă, cu migală,
Îi poate aduce-n suflet, otravă și venin.

Iar vorbele rostite, ca un balsam să fie
Și ca o mângâiere ce orișicui i-ar place
Exact cum tu ai vrea, să-ți facă altul ție,
Când vrei să fii corect, exact, așa se face.

Nu cere multă artă și nici mare efort
Al tău chip să zâmbească atunci când îi vorbești
Este un lucru simplu, e cel mai mic efort,
Ca bunele intenții, să ți le dovedești.

Neliniştea și teama ce stăpânesc în toate
Sunt numai motivații când ești necugetat
Se apropie sfârșitul, căci mai mult nu se poate
De atâta rău, pământul, este intoxicat.

Și zilnic explodează, ici, colo, răutatea,
Satan amprenta-și lasă prin crime bestiale
Și cei mai mulți n-au milă, iar ura, vanitatea,
Celor ce n-au pe Domnul, chiar li se par normale.

Mândria loc își face și e nestingherită
Cu cât este mai rău, omul se simte tare,
Așa ca să-și trăiască, viața nu merită
Să se smerească-n toate, să ceară îndreptare

Iar când vrei bogăție faci tot ce-ți stă-n putere
Și nu contează felul în care-o dobândești
Dar cu adevărat, de vrei să ai avere,
Dă-le celor ce n-au şi viața îți găsești.

Vremea e pe sfârșite și semnele vestesc
Adulterul e în floare, modă a devenit,
Deși este târziu, acei ce se căiesc
Încă pot fi iertați, de Cel ce S-a jertfit.

Sunt tineri care aleargă haotic după vise
Și trupul și-l întină cu tot ce-i interzis,
Cei ce le folosesc, speranțe au ucise,
De nu se întorc la Domnul, n-ajung în Paradis.

Și poți chiar sărăcii de aceste patimi rele
Sau viața să ți-o pierzi de gravitatea lor,
Ajungi chiar să cerșești fiind dependent de ele
Acei ce nu se opresc, cu siguranță, mor.

Să fugi din calea lor, să fugi cât poți de tare,
Nu te lăsa robit, e totul doar minciună
Și în genunchi să cazi, să ceri mereu iertare
Ca Domnul să Te ajute, să mergi pe calea bună.

În minte să nu crezi, că o dată, faci păcatul
De cazi în mreaja lui, cu greu te mai salvezi
Să nu te crezi prea tare, căci mult mai tare-i altul
Ce vrea să te câștige, ai grijă, să nu-l crezi!

Sunt oameni ce de-o viață norocul îl visează
Și caută metode ca să îl dobândească
Și încearcă, tot încearcă, norocul îl forțează
În casa lor, acesta, nu vrea să poposească.

Iar alții, folosesc licoarea nebuniei
Ca un magnet 'i-atrage și grav nu li se pare,
Căminele-și distrug, ajung pradă furiei,
Nimic, nu vor să știe, trăiesc în nepăsare...

Și îi privești cu milă, știi că sunt frații tăi
Îi abordezi cu calm, încerci să le explici,
Chiar dacă sunt nervoși, sau poate sunt mai răi
Te lupți și insistent, de jos vrei să-i ridici.

Aceasta este lumea în care noi trăim
Și pentru unii, Domnul, e ultimul pe listă
Dar ei sunt frații noștri și trebuie să-i iubim
De aceea te îndemn, creștine, tu, insistă!

Să ai o vorbă bună, chiar dacă e șoptită
Întinde mâna ta spre cel ce e căzut
Și să nu-ți fie silă, fapta ți-e prețuită
Căci Cel ce ne-a dat viață, pe toate le-a văzut.

Suntem egali în fața Acelui ce ni-e Tată
Să ne rugăm mereu pentru ai noștri frați
Noi, știm că Domnul nostru e drept și niciodată
Prin El, primim iertare sau suntem judecați.

Iar noi să nu uităm, Satan are putere
Și peste tot ce-i rău, el este împărat,
Până când Domnul Vieții și-a lui viață va cere
Și îl va pedepsi, precum a meritat.

Să fim dar înțelepți, pe Domnul să-L rugăm
Ca El să ne conducă, prin El avem putință
Din inimă, iubire, cât vom trăi să-I dăm
E singurul prin care, pășim spre biruință

Sunt ultimele timpuri pe care le trăim
Și apoi, toți cei aleși, plecăm spre veșnicie
Unii pe alții, frații, cu dor să ne iubim
Iar Cel fără de moarte, cu noi în veci să fie!

Amin

Câmpia Turzii, 4 iunie 2011