text Poezii

Psalmul 139

de Alex Prodan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Alex Prodan
Doamne tu ești tăria mea,
Și pot să mă încred în Tine de-a pururea!
Doamne Dumnezeule Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști,
Și îmi cunoști gândurile chear și noaptea când mă scol.

Tu ești tăria mea, când stau jos și când mă scol,
Și de departe îmi pătrunzi gândul ca un fior!
Căci Tu mă cercetezi în dată,
Să vezi pe ce cale pornește inima mea de dimineață.

Și cine se poate asemăna cu Tine,
Când ști când umblu pe căi străine,
Și ști seara când mă voi culca,
Căci Tu cunoști toate căile mele înaintea Ta.

Căci Tu ești un Dumnezeu așa de mare,
Căci nu îmi ajunge cuvântul pe limbă ca să îi dau crezare!
Tu Doamne cu a Ta putere mare,
Îl cunoști în totul până îl voi rosti în zare.

Tu ești așa de minunat,
Când mă înconjori pe dinainte și pe dinapoi degrab'!
Și îți pui mâna peste mine în dată,
Să mă duci în Împărăția aleasă.

Tu m-ai creat cu mâna Ta,
O știință minunată care este mai presus de puterea mea!
Și este prea înaltă ca să o pot prinde,
Și să o pricep așa că Tine.

Dacă voi încerca cândva,
Să mă duc departe de Duhul Tău ce mi l-ai dat acuma,
Și voi încerca să fug departe de fața Ta,
Unde oare voi putea să mă duc cândva.

Dacă mă voi sui în cer Sfinte Tată,
Tu ești acolo în dată!
Dacă mă voi culca în locuința morților și acolo voi sta,
Iată-te și acolo căci peste tot este slava Ta.

Dacă voi lua aripile zorilor să zbor în dată,
Și mă voi duce să locuiesc la marginea mări de a Ta fața,
Și acolo mâna Ta mă va călăuzi,
Și dreapta ta mă va ocroti.

Dacă inima îmi va spune în dată,
Ce-l puțin întunericul mă va acoperi în a Ta față,
Și mă voi ascunde de prezența Ta,
Și nu mă vei vedea.

Iată căci nici întunericul nu este întunecos pentru slava Ta,
Ci noapte împrejurul Tău strălucește ca ziua!
Și întunericul ce-l mare,
Ca lumina slavei din a Ta splendoare.

Tu mi-ai facut rărunchii în dată,
Și în pântecele mamei altă dată!
Căci Tu toate acestea le-ai creat,
Te laud căci sunt o făptură așa de minunată cum m-ai modelat.

Minunate sunt lucrările Tale în dată,
Și mă bucur de ele Sfinte Tată!
Dar și mai mult mă bucur așa,
Ce bine vede sufletul meu lucrul acesta.

Trupul meu nu era ascuns de Tine niciodată,
Când am fost făcut într-un loc tainic în a Ta față,
Când am fost țesut odat'
Ca în adâncimile pământului pe care l-ai creat.

Când am fost făcut prima dată,
Nu eram decât un plod fără chip Sfinte Tată!
Dar ochii Tăi din ceruri mă vedeau,
Și asupra mea vegheau.

Iar în cartea Ta sfântă din veșnicie,
Tu ai scris despre mine toate zilele!
Pe pare îmi erau rânduite în dată,
Să le petrec pe pământul acesta odată.

Cât de nepătrunse mi se par în dată,
Gândurile Tale Sfinte Tată!
Și cât de mare este numărul lor,
Căci o viață întreagă nu mă pot gândi la taina lor.

Dacă le număr în dată,
Sunt mai multe ca boabele de nisip pe care le-ai creat odată!
Și niciodată nu voi înțelege,
Cât de minunate sunt planurile Tale pentru omul care trece.

O Dumnezeule mare și minunat,
De ai ucide pe ce-l rău degrab',
Ca să se îndepărteze pentru totdeauna,
Oameni setioși de sânge care spun minciuna.

Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit,
Și târăsc Numele Tău în mocirlă să fie mânjit!
Îți i-au Numele ca să mintă în dată,
Ei vrășmași Tăi care te urăsc Sfinte Tată.

Să nu urăsc eu Doamne niciodată,
Pe ce-i ce te urăsc în a lor viață,
Și să nu îmi fie scârbă de ei în dată,
De ce-i ce se ridică împotriva Ta iubite Tată?

Da îi urăsc cu o ură desăvârșită,
Și îi privesc ca pe vrășmași ai mei pe ce-i ce se ridică,
De aceia cercetează-mă Dumnezeule în dată,
Și cunoaște-mi inima căci este a Ta toată.

Încearcă-mă și vei vedea,
Cunoaște-mi gândul căci sunt în fața Ta!
Căci nu mă pot ascunde de Tine niciodată,
Doamne Dumnezeule din slavă.

Vezi dacă sunt pe o cale rea,
Și du-mă spre calea veșniciei acuma!
Căci doresc cu ori ce preț în a mea viață,
Să fiu cu Tine Sfinte Tată.

Amin



Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise