Privesc pietrele din vatră

Privesc pietrele din vatră
Dus de gânduri și încurcat
Prin epoca cea de piatră,
Crezând că n-a existat
Decât lume antropolatră
Ce la pietre s-a rugat,
Populație necrolatră,
Ocultistă și idolatră
Care-n timp s-a transformat
În țărâna de sub piatră
Ș-n tribut pentru păcat...

Mă întreb, și întreb mereu;
A fost epoca de piatră
Sau doar omu-a fost ateu
Cu inima rea, egolatră,
Lipsită de Dumnezeu
Și o lume angelolatră
Care se lupta din greu
Cu-acea fire ofiolatră
Care cere, zbiară, latră...
Da...`n ce „epocă” sunt eu,
Cu-atâtea inimi de piatră...?!

Știu că-a fost o lume-odată
Într-un timp îndepărtat,
Care era preocupată
Cu piatra și s-a închinat
La orice piatră sculptată
Până s-au pietrificat...
Și împietriți de groază așteaptă
Ziua grea de Judecată...
O, dar lumea s-a schimbat,
Nu mai e ca altădată,
E... mai plină de păcat!

Da, lumea a tot evoluat
Și-acum e preocupată
Cu zei „la nivel înalt”
Care nu-s doar piatră moartă
Ci chiar vorbesc cu adevărat
Și pe „lungimi de undă” arată
Și propagă al lor păcat...
E mai rău ca altădată
Și calea-i întunecată
Fiindcă s-au pietrificat
Chiar și „drepții” ce-o arată!

Despre lumea respectivă
Care la pietre s-a închinat
Zicem c-a fost primitivă
Și noi, zeii i-am schimbat
Abordând o perspectivă
Nouă, a celui necurat,
Neacceptând că ne-a înșelat
Cu minciuna-i distructivă
Ce nicicând nu s-a schimbat,
Dar e-atât de compresivă
Și plăcut de adulmecat!

Astăzi avem telefoane,
Internet, televizoare,
Specialiști și microfoane
Pentru „buna cooperare”...
Avem trenuri, avioane,
Cluburi cu femei ușoare
Și mașini costisitoare...
Avem fabrici de organe
Și noi boli molipsitoare...
Avem artiști la amvoane
Și religii uzurpatoare...

Ce ne mai lipsește oare?!
Avem tot ce n-au visat
Vremile anterioare,
Dar zdrobiți de alergat
După lucruri pieritoare
Trăim mult mai alterat
Și mai plini de îngrijorare,
Sclavi ai vechiului păcat...
Și mă întreb de-a existat,
De a fost cândva, sub soare,
Omul mai pietrificat!
.............................................
Dacă-a fost o lume odată.
Într-o vreme îndepărtată,
De piatră preocupată
Și cu inima atașată
Doar de zei din piatră moartă,
Va fi aspru judecată
După gând și după faptă...
Dar noi care trăim, iată,
Într-o vreme declarată
Cum n-a mai fost de înaltă,
În „epoca” „iluminată”...
Pe noi, oare ce ne așteaptă
Dacă ne e necurată
Inima și întunecată,
Într-o lume apostată?!

Zaragoza 09/01/2014
de Ioan Hapca (Ionică)