Necuvântătoarele văd îngerii?

O cățelușă văzând în om...pe îngerul său

Veneam spre casă bucuros,
Trudit după alergătură,
Când m-a oprit la scară, jos,
O cățelușă, cu ceva în gură.

Chiar mi s-a așezat în cale,
Mișca din coadă, scheunând,
Când mi-a lăsat lângă picioare
Un cățeluș... mort de curând.

„O, biată mamă întristată,
-Ca Griva a lui Darie cel desculț-
Ai venit să fii consolată,
Căci ți-au ucis puiul micuț...”

Am mângâiat-o și voiam să plec:
Cățeaua mă privea cu jale,
Cu trupu-i, mă oprea să trec,
Și iar mi-a pus puiul în cale.

Cu ce nădejde insista? Dorea
Să iau cățelul, să i-l înviez?
Așa adânc în ochii mei privea,
Sau ea vedea ce eu abia visez?

Credea în mine, om, că aș fi zeu?
Că-i Sunamita lângă Elisei?
Îl ruga, oare, pe îngerul meu,
Pe care îl vedea cu ochii ei?

Ați auzit cum prezic câinii
Moartea stăpânului iubit?
Urlă, oare, la îngerul morții?
Dar și cutremure presimt...

Nu doar ei, ci și alte-animale
Dezastrele le prevestesc:
Înainte de scufundare,
Guzganii, nava părăsesc.

Sunt ființe cu suflet, n-au duh,
Nu profețesc prin Cel Sfânt,
Văd îngerii nimicirii-n văzduh?
Căci fug, în loc sigur se-ascund!

Da, animalele-au venit la Noe
Să scape de potop-în număr mare,
El a ales perechile în voie,
Toate simțeau că-n arcă-i salvare!

Dintre oameni, Ioan și David
Au văzut îngerul nimicirii:
Cu sabia spre popor, ucigând,
Și-au relatat pe pagina Scripturii...

.......................................................
Dar cățelușa tot privea în sus..
Îl implora, trist, pe îngerul meu?
„O, biet animal, n-am puteri ca Isus,
O, dac-aș fi în Duh cu Dumnezeu!..”.

O trezire, cu toți ne-am dori,
Să înviem copii, nu doar căței!
Dacă de „eu” ne-am goli,
Am vedea îngeri, ca Elisei!