La fereastră (Mafia - După caz real)

La fereastra
(După caz real)

La fereastră greierașii
Harpele își cântă
Zboară-n stoluri îngerașii,
Parcă vin la nuntă...

Și copilul tot zâmbește
La fereastră-n ramă
Nu-nțelege ca-i lipsește
Cea mai dulce mamă.

E pătruns de bucurie,
N-are nicio grijă
Învârtește-o jucărie
Pe o mică tijă.

S-a suit așa-ntr-o doară
La fereastra casei
L-a scăpat Sfânta Fecioară
De tăișul coasei...

Căci tâlharii când venise
El dormea-n covată
Doar pe mama o ucise
Și-o lăsară moartă.

Tata nu era acasă,
Căci pe el îl vrură,
Cu o ură odioasă
Casa praf făcură.

Mafia avu cu tata
Ceva răfuială
Și veniră cu răsplata:
O scurtă rafală!

Era noapte-așa de neagră
Neagră de tăciune...
Urmele au vrut să-și șteargă
Fără rugăciune.

Și cum se juca copilul
Așa la fereastră
Tatăl îi văzu profilul
Venind către casă.

Un fior trecu prin minte
Ca o bănuială
Că-i lăsase la plecare
Bani de cheltuială.

Era încă mic sărmanul,
Nu știa ce-i banul
Dar știa să zică "tata"
Nu-mplinise anul.

Când se-apropie de casă
Și urca pe scară,
Pe nevasta balta-n sânge
O văzu de-afară.

I se-ntunecă privirea,
Nu mai văzu bine...
Se gândi la răzbunare,
Avea sânge-n vine...

Intră fără șovăire,
Înșfăcă copilul,
Într-o mână greaua armă,
Le știa el stilul!

- Cu bazuca, dragul tatii
Am să rad dușmanii
De-acum nu mă mai tentează
Mafia și banii!

Căci am numărat atâția,
Doldora dolarii
Ce folos c-am pierdut totul
Mi le-au luat tâlharii!

Dar te am acum pe tine,
Pentru tine-i lupta
Este cea din urma faptă
Să câștig reduta.

Copilașul nu-nțelese
Dar schiță un zâmbet
Se pierdură deci în noapte,
Roțile cu scrâșnet.

Farurile luminară
O casă bătrână
Cuibul mafiei bizară
Cuibul cel din urmă.

Și scoțând arma-ntr-o parte
Pe geamul mașinii
Prins de setea răzbunării
În dosul grădinii.

Auzi un strigăt parcă!
Cineva în stradă
Îl striga așa în șoaptă
Fără ca să-l vadă...

El sări ca ars!Privirea
O roti în pripă!
Era liniște, iar firea
Se-ntrema o clipă!

Tot ce-avea era copilul,
Pierduse nevasta
Vai ce greu, ce grozăvie
A venit năpasta!

- Domnul Isus te iubește!
Glasul zise iară...
Cine oare îmi șoptește
Pentru-a doua oară?

Auzise din pruncie
Pe bătrâna mamă
Nume din copilărie
Și băgă de seamă.

- Isus te iubește, frate!
Glasul sună-aproape
Un creștin vorbește-n șoapte!
Inima îi bate...

Tresări văzând că umblă
Și vine spre sine
Parcă-o cunoscută umbră
Ce-i vorbea de bine!

Era pastorul!Cu vocea
Caldă-ncrezătoare
Care îi dăduse-atuncea
Binecuvântare.

L-adusese-n adunare
Mama credincioasă
Pentru binecuvântare
Într-o zi frumoasă...

- Frate, lasă răzbunarea
(Zise iar păstorul)
Te așteaptă adunarea
Și întreg poporul!

Atunci omul ca o fiară
Cu dorinți de sânge
Arma rece o coboară
Și-ncepu a plânge...

Dumnezeu i-a trimis omul
Ca să se oprească,
Ghengurile să le lase,
Să se pocăiască!

Fusese crescut alături
Cu frații-n credință
Dar intrase-n anturaje,
În necuviință.
.........................
Acum s-a lăsat de rele
Și e-n adunare.
Oricine se pocăiește,
Capătă-ndurare!

Mulți au rătăcit pe cale
Și le plâng părinții
Căci au părăsit pe Domnul,
Calea pocăinței.

Dacă ești printre aceia
Și auzi chemarea,
Vino azi la pocăință
Și îndreaptă-ți starea!

Sângele ce-a curs pe cruce
Poate să te spele,
Evanghelia și astăzi
Mai are putere!

Amin ian.20.2010 Chicago
George Petre