Femeia prinsă în preacurvie

...De farisei adusă a fost în faţa Lui
O femeie prinsă tocmai în păcat...
De preoţii cei mai de seamă învinuită
Având şi cugetul, şi sufletul, murdar.
Ea ştie foarte bine ce o aşteaptă...
Şi în deznădejde căzuse la pământ
Iar gloatele întărâtate, în gura mare,
Strigau din răsputeri cu aşa asprime,
Să fie acum, chiar astăzi omorâtă...
De milă?... Nu poate fi nici vorbă...
Iar ea spre El plângând cu ochii în lacrimi
Privindu-L ţintă aşteaptă ultimul cuvânt...

…Dar ce va spune oare El ?...

Privea cu teamă în jurul ei mulţimea
Ce-i auzea scrâşnind îngrozitor din dinţi
Iar El... Învăţătorul, este unul singur.
În ochii lor, ea vede atâta duşmănie...
Strângând cu ură pietrele din mâini
Ascunse în pumnii încordaţi şi grei.
Sărmana, tot trupu-i tremură de frică
Şi cu putere inima în piept se zbate
Frământată în minte de atâtea gânduri
Dar Isus e liniştit, nimic nu spune, tace...
El jos S-a aplecat, pe pământ ceva să scrie
Privindu-i lung... în ochi pe farisei.

Ea plânge şi îşi recunoaşte toată vina...
Dar Legea spune desluşit şi foarte clar:
Păcatul săvârşit să fie pedepsit cu moartea.
Dar la întrebări, Isus, ce oare va răspunde
La strigătul şi râsul lor făţarnic şi viclean?
Acele clipe pentru ea păreau o veşnicie...
Şi ridicându-Se, El atunci fariseilor le-a zis:
'Acel din voi... ce este fără de păcat,
Să arunce cel dintâi în ea cu piatra!... '
Şi mai mult, Isus n-a spus nimic
Ci doar acestea câteva cuvinte scurte
Şi iarăşi S-a aplecat jos pe pământ să scrie.

Ca strălucirea fulgerului din cer senin,
Ca bubuit de tunet a fost acel răspuns
De parcă le-a turnat pe rana însângerată sare
Cuvântul Lui cel Atotputernic şi Divin.
O flacără îi frigea şi un foc usturător
Privind miraţi la Chipul Sfânt şi Blând.
Şi unul câte unul, furişindu-se încetişor,
Cu capetele aplecate de ruşine în jos,
Începând întâi cu cărturarul cel mai mare,
Au plecat simţindu-se mustraţi de cuget...
S-au dus toţi... n-a mai rămas acolo nimeni,
Doar Isus scriind ceva, iar ea, plângând...

'Femeie!' privind-o blând Isus i-a zis
'Unde oare sunt acum pârâşii tăi?
Spune-Mi, nimeni nu te-a osândit?'
'Nici unul, nu este nimeni, Doamne'
Ştergându-şi ochii ea încet I-a spus
Şi iarăşi a început cu amar să plângă...
'Nici Eu nu te osândesc' - i-a zis Isus
'Scoală-te, căci ai tăi te aşteaptă acasă
Dumnezeu de al tău păcat te-a curăţit
Du-te, dar mai mult să nu păcătuieşti...'
Şi ea a plecat cu o bucurie mare-n suflet
Cuprinsă de o pace şi o linişte adâncă ...

...Ea în hohote plângea de bucurie
Străpunsă în suflet de acea lumină
Ce strălucea în ochii Lui cei blânzi
De cuvintele şi vocea Lui cea dulce
Şi de taina dragostei lui Dumnezeu.
În inimă simţi un dor sublim şi sfânt
Şi lacrimi calde-n rugăciunea ei fierbinte
De multă mulţumire şi recunoştinţă
Ea nu se mai putea opri acum din plâns,
Vestind la toţi despre destinul ei frumos
Despre Isus care îi făcuse atâta bine
Despre frumuseţea şi Chipul Lui cel Blând...

. . . Dar ce vom spune oare noi ?. . .

De câte ori şi azi se întâmplă în viaţă
Să fim la fel ca fariseii din vechime
Fără jale, plini de pizmă şi mândrie?
Pe fraţi îi judecăm şi-i osândim cu ură
Crezându-ne ceva, vorbim cu duşmănie
Curăţind Biserica de omul păcătos
Uitând din ochi ca să ne scoatem bârna.
Nu ştim, de multe ori chiar nici nu vrem,
Să aducem fratelui în suflet bucurie,
Să-i ştergem lacrima atunci când plânge
Să ne-aplecăm smeriţi privind la cruce
În ochii sfinţi şi blânzi ai lui Isus Hristos...

. . . Dar ce va spune oare astăzi El ? . . .


*******