Doamne, când?

Doamne, când vei veni la mine?
Te-aştept de mult cu-atâta dor...
Mi-e inima de doruri plină
Ca să Te văd, şi Te ador.

Târziu, când mă plec pe genunchi
Şi ruga spre Tine mi-o ’nalţ,
Mă cercetezi cu dulci fiori
Şi lacrimi îmi curg pe obraz.

Îţi spun: „Doamne, Te aştept cu dor
Să vii, să Te cunosc mai mult
Şi chiar de-ar trebui să mor,
Eu tot cu Tine vreau să rămân!"

Nu mai doresc nimic din juru-mi,
Toate sunt vid pe lângă Tin’;
Doar Fiinţa Ta s-o simt, de-a pururi,
Şi-n prezenţa Ta să mă închin...

Şi când gândesc că-i o fărâmă
Din ce va fi în veşnicie,
Dorinţa parcă se transformă
Devenind speranţă vie.

Dar ce păcat că sunt şi clipe
Când se micşorează dorul;
Atunci când lucrez pentru fire
Şi uit că Se întoarce Domnul...

Însă Tu iar mă înviorezi
Şi îmi îndrepţi gândul spre Tine,
Îmi spui din nou ca să veghez
Şi să gândesc la-mpărăţie.