Din păcate, din fericire

Din păcate, din fericire

Noi ca oameni avem lege, dăm calităţilor cinstire,
Acceptăm scurt pe oricare are-n fapte oglindire...
Socotim tot drept tranzacții gata să plătim oricui,
Din păcate veșnicia, nu se vinde nimănui !

Încadrăm tot în șabloane: Păcătoșii, la lungi cozi,
Coborând Mântuitorul drept un șef peste aprozi...
Ținem peste ochi mahrama ce tradiții a țesut,
Ne luptăm să plătim viața cu monede ce-s de lut !

Nu putem concepe altfel, un mai bine diferit,
Un cadou fără de merit, pentru care n-am trudit...
Vrem puține obligații, nu vrem să ne știm datori,
Dumnezeu ??? Îi dăm o parte, apoi ne simțim ușori...

Firea nu poate s-accepte un Stăpân ce dăruiește,
Vrea eforturi ca să facem: tot ce-avem se cucerește...
Dumnezeu însă-I iubire, jertfă scumpă fără preț,
Dăruită la Golgota, act sublim, etern, măreț !

Asta-i marea fericire, Cineva în ceasul greu,
Umilindu-Se la culme, El un Fiu de Dumnezeu,
Să-mi deschidă ochii minții, să pot fi în ceruri eu,
A purtat a mea rușine, sus pe cruce,-n locul meu !