...Dar cei răi...

Cei răi...
Psalmul 1, 4-6

...Cei răi prăpădu-și râură
Veșnic fără de lumină
Și își fulgeră pe gură
Uraganul din inimă

Scrijeliți cumplit de ură
Și spre cer ochii-și ridică
Doar când blastamă și-njură,
Că-altceva, nu știu să zică...

Urlă, strigă, se răzbună,
Legea firii lor o aplică...
Preacurvesc, ucid si fură...
Și povara-și amplifică!

Nu pot sta la judecată...
Sunt ca pleava în arătură;
Vântu-i suflă dintr-o dată,
Chiar și umbra le-o mătură...

Și le șterge pe vecie
Urma și speranța vieții
Să nu aibă bucurie
Și nici Zori ai Dimineții...

Căci din fala lor nebună
Nu pot ieși niciodată
Cu cei sfinți să stea împreună
În bucurie adevărată!

Glasul Domnului răsună
Peste veacuri și ne-arată
Că El le știe și le-adună
Toate pentru o răsplată...

Cei răi nu au ce să spună;
Calea le-a fost arătată,
Dar n-au vrut să se supună
Și-atunci, moartea li-i răsplată,

Suflă un „Vânt” și îi adună,
În uitarea înfricoșată
Unde chinul n-o să-apună
Și nici focul, niciodată!

05/05/2011*Ioan Hapca
(Zaragoza)