text Poezii

Căsătorie Sfântă

de Flavius Laurian Duverna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Căsătorie Sfântă

E plin şi copt pământul, de multele nelegiuiri
Şi făr-delegile se-ntind sporind acum mereu,
Paharul îl vor umple, pentru drepte răsplătiri
La ceasul judecăţii cel rânduit de Dumnezeu.

Şi pentrucă-n răbdarea Lui nespus de mare
El tolerează îndelung, pe cel rău şi răzvrătit,
Sunt pline inimile, de mândrie şi neascultare
Şi omul nu acceptă, că e pe un drum greşit.

El nu aude, nici nu vrea să simtă decăderea
Prin sodomia zilelor, prin marşuri trâmbiţate;
Nu îi afectează auzul, nu-i acoperă vederea,
Şi subconştientu-i, e bolnav, şi e pe moarte.

E greu şi-i dureros să vezi cum etica morală
E aruncată în pulbere, şi împinsă cu piciorul,
Pentru-a distruge, dragostea cea maternală
Ce de la-nceput a binecuvântat-o Creatorul.

Familia umană, în structura ei, e primejduită!
E atăcată, în tot ce are ea mai demn şi sfânt:
Căsătoria între părţi, cum ea a fost orânduită
De Dumnezeu, prin cel mai frumos legământ.

Când El, la început a declarat că omul va lăsa
Pe tatăl şi pe mama sa, şi-n doi spre-a se uni,
Şi-un trup din doi el se va face cu nevasta sa,
Acesta e principiul, familiei în veci de-a întruni.

Când înainte de deluviu, omenirea a-ncercat
Poligamia, peste tot, de-a fi înălţată-n rang,
Atunci şi Dumnezeu, mâhnit, n-a mai răbdat
Potopul a venit cu-al său efect de bumerang.

Când în vestitele cetăţi, Sodoma şi Gomora,
Hidoasa neruşinare, ajunsese chiar la culme,
Prin foc din cer sfârşitul le-a fost amândorora
Şi nu s-au mai găsit deloc din ele pic de urme.

Când minţile, amăgite, prea mari şi luminate,
Pe timpul de primejdie al revoluţiei Franceze,
Au desfiinţat în tot căsătoria dând-o laoparte,
Când ateiştii, biruitori vociferau pe metereze,

Atunci, s-a declanşat în valuri crunte anarhia,
Cu-al ei, cel mai cumplit, panaceu împrăştiat;
Atunci, a fost în mod public împroşcată Biblia
Cu cele mai abjecte, etichetări de blasfemat.

Dar tot atunci, la mulţi din ei le-a fost sfârşitul
Din cei mai aprigi, ce se luptau cu Dumnezeu,
În piaţa cea de obşte ghilotina îşi spăla cutiţul,
În sângele curgând şiroi pe crudul eşafod ateu.

Nu a putut prea mult, ca să mai reziste Franţa
Cu al său Cult al Raţiunii, pe ateism întemeiat,
Şi după trei ani şi jumătate, a aparut toleranţa
Cuvântului lui Dumnezeu, prin lege promulgat.

Avem în faţa noastră, raportate atâtea pilde
Ce din istorie, răzbat până la noi ca-nvăţături,
Şi iată, n-avem scuze în sodomia ce se-ntinde
De a trăi în căsătorie, după oricare apucături.

Să fim cu-nţelepciune! Avem o sacră datorie,
Ca glasul Providenţei, să-L facem să răsune,
Căci Dumnezeu, a declarat despre căsătorie:
Pusă fiind în rândul lucrurilor: ,, Foarte bune! ’’

Azi, suntem chemaţi cu toţi ca s-o restaurăm
Din degradarea, prea numeroaselor nelegiuiri,
Principiul, cel lăsat la început să-l promovăm!
Şi credincioşi statonici, noi să fim sfintei uniri!

Să ridicăm stindardul sus, şi-n sfântă curăţie
Moralitatea, să ne fie din principiu, o arvună!
Căci astfel dragostea, între soţ şi între soţie,
Va fi-ntre cei doi, cea mai puternică cunună.

Căsătoria, fiind nucleul, de bază al societăţii
Va rezista atacului, de-a i se schimba sensul,
Şi de se-ncearcă azi să i se strice rostul sorţii
În Dumnezeu se va-ntări, să-şi ducă mersul.

Căci începand, din Paradis, şi pân-la Paradis
E binecuvântată, în veci de veci de Creator,
Să se-nmulţească omul, în familii, cum e zis
Pe pământ să fiinţeze, ca al vieţii precursor!

Flavius Laurian Duverna
20 octombrie 2006

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise