CÂNTAREA ARCULUI

CÂNTAREA ARCULUI

- mediţaţie în versuri albe –

după 2 Samuel 1:17-27

Saul şi fiii săi muriseră.
Auzind vestea dureroasă
Regele David a început să plângă.

„Plângeţi cu cei ce plâng!”,
ne spune Scriptura.
El i-a învăţat pe copiii lui Iuda
Să cânte Cântarea arcului.
Este o cântare care străpunge
Inima duşmanului.
Filistenii n-au putut fi învinşi
Cu sabia lui Saul
Şi a fiilor săi,
Dar în mod sigur vor fi învinşi
De cântarea lui David,
Cântarea arcului.
Numai cel drept poate s-o cânte
Deoarece ea se află scrisă
În Cartea Dreptului.
Este vreunul drept printre noi ?
Este vreunul cu inima bună ?
Să cânte această cântare!

Dar atenţie, ea nu este o cântare
De bucurie.
Nu ne putem bucura că Saul,
Unsul Domnului a murit.
Nu ne putem bucura că Ionatan,
Cel mai bun prieten al lui David
A căzut pe câmpul de bătaie.
Lumea de-atunci
Ca şi lumea de astăzi
Ducea o lipsă tot mai acută
De prieteni adevăraţi.
Eşti tu gata să fii un prieten adevărat
Care „iubeşte oricând,
Iar în nenorocire ajunge ca un frate” ?

Când auzim plânsul regelui David
Parcă-nţelegem mai bine
Şi lacrimile profetului Samuel
Pentru acelaşi Saul
Pe care Dumnezeu l-a lepădat,
Ca împărat,
Iar filistenii l-au omorât în luptă.
Neascultarea de Dumnezeu
Aduce întotdeauna o nesperată bucurie
Duşmanilor noştri.

Nu spuneţi lucrul acesta în Gat
Nu răspândiţi vestea
Pentru urmaşii lui Goliat!
Tinerii lor să nu se bucure
De moartea lui Ionatan
Şi a fraţilor săi!
Îmbrăcaţi-vă-n doliu
Munţi din Ghilboa!
Nici rouă, nici ploaie
Să nu mai primiţi
Deoarece pe voi a murit
Unsul Domnului.

Acolo scuturile vitejilor au căzut,
Ei care nu dădeau înapoi
Niciodată,
Care „erau mai uşori decât vulturii,
Mai tari decât leii”.

Fiice din Israel,
Plângeţi-l pe Saul
Şi pe Ionatan!
Plângeţi după cel mai bun prieten
Şi inima voastră
Se va face mai bună!
Lacrimile voastre
Nu vor cădea la pământ sfărâmate.
Iehova, Regele nostru
Şi-al tuturor Neamurilor
Le va strânge-n burduful Său.

Plâng pentru vitejii căzuţi
Şi pentru armele lor distruse!...

*
Dar când ascultam
Cântarea de jale a regelui David,
Prin Duhul mi s-a dat
Să ascult plânsul lui Isus,
Cel mai mare şi mai sfânt
Fiu al lui David:

- Ierusalime, Ierusalime,
tu, cel ce ucizi pe profeţi
şi pe cei ce sunt trimişi la tine!
De câte ori n-am vrut
Să vă strâng sub aripile Mele,
Aripi de cânt şi de rugă,
Aripi de neprihănire!
Dar voi aţi rămas în împietrire...
Şi dorul Meu ...vai, l-aţi ucis!
V-am cântat de bucurie
Dar aţi respins cântarea Mea.
V-am cântat de jale
Dar n-aţi vrut să plângeţi.
Acum, plin de durere,
Eu plâng pentru tine
Ierusalime!

Dar va veni o vreme,
O zăresc printre lacrimile Mele,
Când trecând prin valuri mari şi grele
Voi Îmi veţi zice plângând,
În şoapte line,
Sau prin cântări înflăcărate,

„Binecuvântat este Cel ce vine
În numele Domnului!”