Căderea fulgilor

Se dau steluţele uşor
Ca vântul să le poarte,
Traiul fiindu-le un zbor
Din naştere la moarte.

Alunecând neputincios
Se zbucium ca palavre,
Adun cu soartele lor jos
Troiene de cadavre.

Ele-or luci imaculat
Aşa cum scrie-n carte,
Însă cu sufletu-ngheţat
Şi inimile moarte.

Vor reflecta lumina lin
Ca falsele cuvinte
Troienile clădite din
Fărâme de-oseminte.

Când Soarele-a lovi un pic
Cu razele mai drepte
Nu va mai rămânea nimic
Din munţii de schelete.

A fost un dor şi n-a fost dor
În sufletele goale
Şi viaţa nu le-a fost un zbor,
Ci doar cădere moale.

Vor trece zile,-or trece ani,
S-or trece-omăt şi gheaţă
Povestea fulgilor sărmani
Vor repeta-o alţii.

Ce vor cădea iarăşi de sus
Ca prăvăliţii îngeri,
Iar ei s-or fremăta supus
Făcându-se a plânge.

Când vor pica orbi gâtuiţi
Mimând că duc o luptă,
Ci vor ajunge jos stâlciţi
Cu crucea vieţii ruptă.

S-or nărui pe sol din nou
La gloată, la grămadă,
Credinţe-i doară un ecou
Pustiu şi fără roadă.

Iar se vor strânge în nămeţi
S-ajungă până-n Soare...
I-or căptuşi patru pereţi
Şi-n data viitoare.