Aţipire

Ai aţipit în noaptea care
a coborât peste pământ
cu forme reci de-nfiorare,
cu moarte, somn şi duh înfrânt.

Şi vălul ei de neveghere
pe cei mai mulţi l-a aşezat
cântând din liră o cântare
cu vers lumesc şi întinat.

Altarul rugăciunii sfinte
mai peste tot e dărâmat
şi-nlocuit cu rugi rostite
din suflet hâd şi necurat.

Cuvântul Sfânt ce-a fost şi este
şi iartă trecutul tumult
e predicat ca o poveste
ce s-a-ntâmplat cândva, demult.

Mulţi n-au în candele uleiul
trimis din cer, în dar turnat;
puţini păstrează-n vase Duhul -
chiar şi la ei s-a micşorat.

Iar dragostea ce-odinioară
o-nflăcărai prin port ales
s-a stins ca vântul care zboară
mânat de eul ce-i dă ghes.

Tu vrei ca să lucrez în tine
cu semne, vindecări, minuni...
dar te-ai gândit vreodată bine
cum pot să sufăr Eu minciuni?

Minciuni - căci viaţa ta e-o umbră
din tot ce-a fost perfect creat,
că lumea cu blestem şi ură
a înghiţit ce-a fost curat.

Mă uit la tine şi ce jale
se-aşterne pe-ale Mele doruri
când văd că nu mai eşti pe Cale
şi-ncet te-ndepărtezi în nouri.

Aş vrea ca să priveşti nostalgic
la vremurile de-altădată
când preţuiai ceasul feeric
cu armonia-i minunată.

Nu-ţi este dor de-acele clipe
desprinse dintr-o altă lume
când te ţineam strâns sub aripe
şi nu doreai nimic anume?...

O, de-ai cunoaşte a ta stare! -
ai devenit sărac în toate -
te-ai îngrozi de-a ta răcire
şi ai fugi aşa departe...

Da! Ai fugi să nu te vadă
ochiu-mi setos de-a ta iubire,
dar inima-ţi nu vrea să creadă
că tu trăieşti în amăgire

şi crezi că Eu mai păstrez harul
ca tu să îl tratezi cu silă.
Cât te înşeli, căci Legământul
tu l-ai călcat fără de milă!

Dar te îndemn ca pe un frate
să iei o sfântă hotărâre,
cât inima în piept mai bate
să preţuieşti a Mea iubire.

Să îţi speli inima şi haina
în sângele ce-a curs pe cruce
că numai el va şterge vina
şi-un suflu proaspăt va aduce

şi să-ţi pui viaţa-n rânduială,
după Scripturi tu să trăieşti
şi să te ţii de învoială:
Cuvântul Meu să-l împlineşti.

Iar el va fi a ta candelă
pe Cale şi-n orice ungher,
zdrobind urme de îndoială
din sufletu-ţi pătruns de Cer.

Te va-nvăţa ce-i pocăinţa,
cum să trăieşti până la moarte
urmând exemplul şi credinţa
mulţimilor de sfinţi din Carte

care-au jertfit fără cârtire
pe-altaru-ncrederii depline
şi viaţa lor şi bani, iubire
din zi în zi crescând în Mine

pân-au ajuns în veşnicie
purtaţi de sfinte idealuri
şi-acum trăiesc în bucurie
în Ţara veşnicelor plaiuri.

Ei te aşteaptă şi pe tine
să te alături bucuriei.
Euforia clipei pline
să-ţi fie versul simfoniei

ce-o vei cânta cu-nflăcărare
slăvind Preasfânta Trinitate
şi-ngenunchind în adorare
mă vei cuprinde-n mâini curate.

Galaţi,
Cristina Magdalena Frâncu