Argintarul Dimitrie

Pe când Pavel misiona,
Și prin Macedonia el trecea,
A trecut cu un gând minunat,
Să învețe pe oameni calea Domnului cu adevărat.

El în Asia a mai rămas,
Și din acele locuri încă nu s-a retras!
Pentru a învăța în continuare,
Mai cu deamănunt calea Domnului cea salvatoare.

Dar pe când el propovăduia,
O mare tulburare se făcea!
Printr-e iudei care au mai rămas,
La calea Domnului de urmat.

Un om din mijlocul lor ieșea,
Și Dimitrie se chema,
Adunând gloata laolaltă,
Făcând tulburarea să crească.

El era un argintar renumit,
Făcând chipuri cioplite cum nu sau mai văzut!
Temple ale zeiței Dianei făcea,
Și mult câștig cu ele aducea.

Dar pe când el se răscula,
Ia adunat pe toți laolaltă de meseria sa!
Și cu vorba sa înduplecătoare,
A spus: Oameni buni bogăția noastră atârnă de aceste temple minunate.

Dar iată căci unul cu numele Pavel a venit,
Și nu numai în Efes a propovăduit!
Dar aproape în toată Asia el a învățat,
Căci zei făcuți de mâini omenești trebuie aruncați.

Primejdia este foarte mare,
Căci meseria noastră care în dispreț apoi... pierzare,
Dar mai mare pierdere este așa:
Templul marii zeițe este socotit ca o nimica.

Și chear măreția aceleia care este cinstită,
În toată Asia și toată lumea este nimicită!
De învățătura pe care acest om o va lăsa,
Pe locurile unde va trecea.

Cuvintele acestea când le-au auzit,
I-au umplut de mânie și au glăsuit:
Mare este Diana efesenilor cea minunată,
Încât toată cetatea s-a tulburat dintr-o dată.

Toți sau umplut de mânie,
Și au pornit înspre teatru ca să știe,
Și au luat cu ei în dată,
Pe tovarăși lui Pavel să îi chinuiască.

Când au auzit ce s-a întâmplat,
Pavel a voit să vină dar ucenici nu l-ai lăsat!
Chear și unii din mai mari Asiei l-au oprit,
Să nu meargă la teatru să fie nimicit.

Zarva la teatru era tot mai mare,
Unii strigau într-un fel alții alta în marea adunare!
Dar cei mai mulți care au sosit,
Nici nu știau pentru ce au venit.

Atuncea din țipetele care erau,
Unii din iudei împingeau,
Pe Alexandru înainte ca să iasă,
Să se apere în fața norodului care zbiară.

Dar când Alexandru a ieșit,
Și au văzut căci este iudeu negreșit,
Toți au început să strige în dată,
Timp de două ceasuri mare este Diana efesenilor ce-a minunată.

Totuși un bărbat înțelept a ieșit,
A potolit norodul și a zis:
Bărbați efeseni din adunare,
Cine este acela care nu știe căci cetatea e pazitoarea marei Diane?

Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască,
Trebuie să vă potoliți în dată!
Și nu mai faceți zarvă în zadar,
Ca să fiți alungați iar'.

Căci a-ți adus înaintea Mea,
Pe oameni aceștia care nu au jefuit templu sau altceva!
Nici de hulă nu sunt vinovați,
Împotriva zeiței noastre care ne-a salvat.

Dacă este adevărat,
Ce au spus Dimitrie cu aleși lui când sau răsculat,
Sunt zile de judecată,
Unde pot să se pârască unii pe alți în dată.

Dar dacă umblați după altceva,
Băgați bine de seamă lucrul acesta!
Căci noi suntem în primejdie să fim învinuiți,
Pentru răscoală din lucrurile care astăzi sau petrecut.

Căci dacă nu vă potoliți în dată,
Nu putem opri această zarvă creată!
Deci potoliți-vă și plecați acasă,
Căci nu s-a făcut nici o nelegiuire nedreaptă.

Ce aceste vorbe i-a înduplecat,
Și le-a dat drumul și au plecat,
Și zarva s-a potolit,
Mai repede de cât a pornit.

Amin