text Poezii

Am aşteptat adesea Tată

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Psalmul 86 : 3-13

Am aşteptat adesea Tată, să îmi răspunzi cu un cuvânt,
Am coborât precum o frunză, în drumul ultim, spre pământ,
Secată de dureri şi vreme, priveam spre înălţimi celeste
Şi coboram mai mult o, Doamne, cu ochii aţintitţi spre creste.

Miros de cetini şi verdeaţă îmi aminteau de tinereţe,
Căzută jos în cloaca neagră, împresurată de tristeţe,
Priveam din nou cu nostalgie, în ultim zvâcnet de trăire,
În sus spre cerurile-albastre, pierzându-mă-n nemărginire.

Eu mă topeam de doruri aspre în efemerul vieţii terne,
Simţind cum asfinţitul sumbru, pe-al meu destin subtil se-aşterne
Şi sufocată de regrete, de vorbe aruncate-n grabă,
M-am frânt în infinite clipe, uitând că nu-s decat o roabă.

Da, subjugată de-a mea fire, departe de tot ce-ai fi vrut,
Să fiu atunci când mi-ai dat viaţă, m-am transformat într-un rebut
Şi nu mă mir că-n agonie, eu aşteptam un semn să vină,
Uitând că Te-am respins o viaţă, că templul meu era ruină.

Dar Tu, iubitul meu Părinte, nu m-ai lăsat în disperare
Să zac şi să mă sting pierdută, Tu m-ai cules ca pe o floare,
M-ai aşezat în glastra sfăntă, cu tot ce-i bun, cu tot ce-i rău,
Mi-ai spus atâta doar: „Copilă, aici e Har de Dumnezeu!”

„Eu nu mă uit la cel ce vine plângând la poala crucii sfinte,
Dacă-i frumos, urât sau tânăr, bătrân, deştept sau fără minte,
Mă uit atata doar, la suflet şi la căinţa lui de-i vie,
Mă uit să văd dacă credinţa-i deschide drum spre veşnicie.

Degeaba tot aştepţi să capeţi un semn divin din partea Mea,
Atâta timp cât faci un idol, din însăşi existenţa ta,
Îngenunchiază lângă crucea unde-a murit Isus Cristos,
Lasă-L pe El să umple golul din sufletul tău păcătos.

Vei fii atunci cuprins de pacea ce numai Mielul Sfânt o are,
Vei înţelege ce-i iertarea, cât e iubirea Sa de mare,
Cu cât mai mare-a fost mândria şi eul tău mai sus pe culme,
Cu-atât mai mare pocăinţa, crezând deplin în Sfântul Nume.”

O, Doamne Tată, vin la Tine, acum cum nu am fost vreodată,
În constelaţii infinite, eu simt că nu-s decât o pată,
Dar existenţa-mi ce stă gata să piară în abisuri reci,
Prin Tine, Doamne, azi renaşte, Te voi slăvi de-acum, pe veci!

29/09/2009, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise