text Poezii

Alege Calea

de Teodora Mureșan
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Teodora Mureșan
ALEGE CALEA!

Într-o lume-ntunecată
ce e plină de păcate,
Întunericul mereu tot creşte
şi păcatul se-nmulţeşte,
Noaptea dăinuieşte-ntruna
şi mulţi şi-au pierdut cununa.

Aici minciuna este calea dreaptă,
Iăcomia îmbrăţişată!
Adevărul e oprit, şi sfinţirea-i de ferit!
Aici bârfa e cântarea laudei,
şi mulţi cântă cântul ei.
Iar Cuvântul celui Sfânt,
e uitat pe acest pământ!

Tot ce-a fost ruşine o dată,
astăzi e încurajat!
la "minciuna" de exemplu,
E normal, nu e păcat.
Firea se străcoare-ntruna,
chiar la fraţi şi Ia surori.
Lucruri mici, ne-însemnate,
care strică chipul lor.

Întunericul e beznă,
a orbit pe mulţi uşor.
la împins spre focul veşnic,
chiar pe unii din popor!
E o lume unde răul
s-anălţat la culmea lui.
Si păcatul şi-a pus mâna
chiar pe cei ai Domnului!

Urâciunea pustiirii
se înalţă tot mereu,
Acoperind întreg pământul
cu-n miros urât şi greu.
Tot ce-i sfânt şi de la Domnul,
tot ce-i bun şi e curat,
E urât de lumea aceasta,
ne-dorit şi de-ngropat.

la "sfinţirea" de exemplu,
Cine vrea să fie sfânt?
Toţi acei ce vor cu Domnul
să trăiască din Cuvânt,
Sunt batjocoriţi întruna!
Asupriţi şi defaimaţi,
Chinuiţî chiar pân' Ia moarte,
şi de rău înconjuraţi.

Toţi acei ce-au găsit drumul
cel îngust şi l-au aIes,
Au pornit pe el în grabă
şi nu s-au întors din mers,
Sunt huliţi şi părăsiţi
şi chiar la moarte osândiţi.

Priviţi bine să vedeţi,
nedreptatea dăinuieşte!
Răul e de îndrăgit
când păcatul se-nmulţeşte!
Dar tu care stai şi asculți,
Care cale vei alege?

Va fii lumea? Cei mai mulţi?
Sau cu cei puţini vei merge?
Vei alege calea largă,
unde mulţi par fericiţi,
Și de firea pământească,
cu toţii sunt călăuziţi?
Vei petrece împreună,
tu la sfaturile lor?
La o glumă, un pahar,
păşind pe calea orbilor?

Vei împarte tu cu lumea,
inima ce-ţi bate-n piept?
Te vei otrăvii cu firea,
crezând că eşti mai înţelept?
Te vei vinde tu uşor
pentru bogăţiile de-aici?
Pentru poftele pierzării,
şi trofeurile mici?

Vei păşii pe calea largă
pentru bogăţii deşarte,
Pentru laudele lumii,
şi cununile crepate?
Oare-ţi vei întinde mâna,
frate scump şi soră dragă,
Ca să strângi comori nedrepte,
să câştigi o Iume-n treagă?

Da! Vei avea belşug,
din toate lucrurile pământeşti,
Case mari, maşini şi prieteni
şi plăceri ce îţi doreşti.
Vei fi fericit întruna,
petrecând cu cei mai mulţi,
Bogăţii şi faimă mare,
doar de ei tu vrei s-asculţi!

Dar toate acestea nu uita
că au un preţ nespus de mare!
Să nu te miri că n-ai răspuns
când trupul tău e-n zbuciumare.
Şi-atunci când pace nu mai ai
şi groaza vine peste tine,
Şi-n toi de noapte tu nu dormi,
căci n-ai pe nimeni să-ţi aline,
durerea sufletului tău.

Când marea este-nvolburată,
Tu nu cârtii și nu striga.
Căci Dumnezeu nu e cu tine,
El nu trăieşte-n lumea neagră!

Stăpânitorul bogăţiilor
şi-al fericiri pământeşti,
Nu e lsus, ci diavolul,
el este tatăl poftelor fireşti!
DA! Lepădarea de Isus,
şi o viaţă-n iad, tu să-nţelegi,
E preţul care-I dai atunci,
când calea largă o alegi.

Iar dacă hotărăşti să mergi
cu cei puţini pe calea dreaptă,
E-un drum mai greu, e-adevărat!
Dar vei urca treaptă cu treaptă.
Acesta este drumu-ngust,
pe care puţini îl găsesc.
E drumul care duce-n sus,
spre Tatăl nostru Cel ceresc!

Pe acest drum, nu vei găsi
comori ca-n lumea trecătoare.
Singura comoară este Isus!
El străluceşte ca un soare!
Nu sunt nici bogăţii deşarte,
ci bogăţia cerului!
Este Cuvântul Sfânt din care,
curge apa izvorului!

Aici, durerea e coroana,
celui ce stă lângă Isus.
Şi lacrimile care curg,
sunt diamante de nespus.
Şi lupta grea este cununa,
dată de-al nostru Salvator!
În crâncenă şi grea furtună,
EI este-al tău Ocrotitor!

Nu sunt petreceri ca în lume,
cu glume, băuturi şi joc.
Ci pe genunchi în rugăciune,
primind puterea-n limbi de foc!
Nici faimă mare nu-i găsi,
un Nume singur e-nălţat,
El este Domnul nost' lsus!
Hristosul care ne-a salvat!

El este, bucuria noastră
atunci când suntem prigoniţi.
Şi suflă peste noi putere,
atunci când suntem obosiţi!
El dă vedere orbului
şi vindecare şchiopului,
Deschide gura mutului,
şi chiar urechea surdului!

El e-mbrăcat în strălucire,
şi haina Lui este splendoare!
În chipul Lui e scris 'IUBIRE',
şi măreţia-I temătoare!
El este Mielul junghiat,
care-a murit sus la Calvar!
El este preţul ispăşirii,
pentru viaţa dată-n dar!

El este Alfa şi Omega!
E Începutul şi Sfârşitul!
Da! Nu mai este mult şi vine!
Vine pe norii cerului!
EI vine ca să-şi ia Ia El,
mireasa ce-a răscumpărat-o,
Biserica de pe pământ
în haine albă, îmbrăcată!

Pe cei puţini care-au ales
drumul îngust cu-a Iui durere,
Şî-au hotărât să-şi ducă crucea
cu dragoste şi cu plăcere!
Acum prietene, soră, frate,
alege calea ce-o doreşti,
Dar nu uita căci pentru toate,
vei fi judecat pe veci!

AMIN!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise