Slujitorii

Slujitor nu e acela
Ce se laudã-n gura mare.
Ci e-acela care ştie
'Naintând spre-mpãrãţie
Pildã altora sã fie
Iar pe vorba sa tot timpul
Pune sare.

Slujitor nu este omul
Care cautã a conduce.
Ci e-acel care veghează
Seara, noaptea, la amiază
Turmei sale stând de pază,
Şi acel ce-şi poartã-n tihnã
A sa cruce.

Slujitor nu e acela
Ce pretinde o simbrie.
Ci preabucuros jertfeşte,
Dând, din ceea ce primeşte,
Judecând dumnezeieşte
Ca slujirea sa primită
Să îi fie.

Slujitor nu este omul
Ce nu ştie sã şi tacã.
Cãci cu cât mai mult vorbeşte,
Cu atât mai mult greşeşte
Şi de nu se potoleşte,
Toatã vorba lui ajunge
Piatrã-seacã.

Slujitorul bun e-acela
Ce ştie sã se supunã.
Nu în vorbe stã puterea
Ci tãcerea e ca mierea
Vorba multã... ca şi fierea!
Dar celui ce-şi ţine firea
Lui, Stãpânu-i zice: "Vino
Slugă bună!"