text Poezii

Cuvântarea şaptea a lui Pavel

de Flavius Laurian Duverna
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Cuvântarea şaptea a lui Pavel
(Inaintea Împăratului Agripa)

Motto: " Ai voie să te aperi!"
Agripa.

(Cuprinde Fapte 26.1-29.)

Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că mă apăr printr-un favor
Înaintea ta, pentru toate lucrurile, de care sunt învinuit de Iudei;
Căci tu cunoşti foarte bine, toate obiceiurile şi neînţelegerile lor.
De aceea, te rog să m-asculţi cu-ngăduinţă ce cred eu, cu temei.

Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută
De toţi Iudeii; pentru că mi-am petrecut-o în Ierusalim învăţând,
În mijlocul neamului meu. De vor să mărturisească este ştiută!
Ei cunosc de la început, că am trăit ca un Fariseu, şi practicând...

Toate regulile, după cea mai îngustă partidă a religiunii noastre!
Şi acum, sunt dat în judecată, pentru nădejdea marei făgăduinţi,
Pe care a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri, în nopţile albastre...
Împlinire care o aşteaptă cele douăsprezece seminţii de Israeliţi...

Seminţii alese, care slujesc necurmat lui Dumnezeu zi şi noapte!
Pentru această nădejde, împărate, sunt pârât necontenit de Iudei.
Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii? Poate!
Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri, ca şi ei...

Împotriva Numelui lui Isus din Nazaret. Am făcut din zel obştesc!
Şi am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, fiind un aprig prigonitor,
Căci am primit puterea dela preoţii cei de seamă ca să-i urmăresc;
Şi când erau osândiţi la moarte, îmi dam şi eu votul împotriva lor.

I-am pedepsit adesea în toate sinagogile, şi îmi dam toată silinţa
Ca să-i fac să hulească, şi în pornirea mea nesăbuită, fără teamă,
Îi prigoneam până şi-n cetăţile străine, şi astfel, cu toată stăruinţa
M-am dus la Damasc, cu aprobare dela preoţii cei mai de seamă.

Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind în jurul meu,
Şi în jurul tovarăşilor mei, o lumină, care întrecea pe cele cereşti,
Mai tare ca a soarelui, iar noi am căzut toţi la pământ instantaneu,
Şi un glas blând îmi zicea: " Saule, Saule, pentruce Mă prigoneşti?’’

" Îţi este greu ca să arunci înapoi cu piciorul, în vârful unei ţepuşe!’’
Cine eşti, Doamne?’’am răspuns eu. Şi Domnul atunci mi-a zis:
Eu sunt Isus, pe care tu Îl prigoneşti şi vrei să-L pui în cătuşe
Căci Eu M-am arătat ţie, ca să-Mi fii un slujitor şi un martor precis.

Atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, -prin vedenia cea minunată-
Cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea, făcându-le-n continuare;
Te-am ales din mijlocul norodului acestuia, cu inima lui încuiată,
Şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimet cu vestea salvatoare.

Ca să le deschizi ochii să vadă, şi să vină dela întuneric la lumină
Şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu, să primească făgădiunţa;
Prin credinţa în Mine iertarea de păcate şi moştenirea cea deplină
Cu sfinţii;" de aceea, împărate Agripa nu mi-am tăgăduit credinţa!

N-am vrut să mă împotrivesc vedeniei, ci ca oricine care încearcă,
Am propovăduit mai întâi celor din Damasc, şi apoi şi în Ierusalim,
Şi în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă
La Dumnezeu; şi să facă fapte vrednice, potrivit Cuvântului sublim.

Iată de ce au pus Iudeii mâna pe mine, şi au dorit să mă omoare!
Dar mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, eu am rămas încă în viaţă
Până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea tuturor cu ardoare,
Şi celor mici şi celor mari, despre minunea, ce am avut-o în faţă...

Fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus proorocii şi Moise,
La ce avea sa se întâmple, anume, că Isus trebuia să pătimească;
Şi că după ce va fi cel dintâi din învierea morţilor, după cel scrise,
Va vesti lumina norodului şi Neamurilor, ca ele să se mântuiască!

Pe când vorbea astfel, ca să se apere, Festus i-a zis cu glas tare:
Pavele eşti nebun! Învăţătura cea multă te face să dai în nebunie!
Nu sunt nebun, prea alesule Festus, i-a răspuns Pavel cu-nfocare,
Dimpotrivă, eu rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite cu mărinimie.

Împăratul ştie aceste lucruri, şi de aceea vorbesc cu îndrăzneală
Căci sunt bine încredinţat, că din ele, nu-i este nimic necunoscut,
Şi ştie totul! Crezi tu în prooroci, împărate Agripa? ... Fără sfială? ...
Ştiu că crezi! Şi Agripa a vorbit lui Pavel, ca şi când l-ar fi durut:

" Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin! Altă data!’’
" Fie curând, fie târziu,’’ a răspuns Pavel," să dea bunul Dumnezeu,
Nu numai tu, ci toţi aceia care mă ascultă astăzi cu o inimă curată,
Să fiţi cum sunt eu, afară de lanţurile acestea ce-mi atârnă greu!’’

Flavius Laurian Duverna
23 august 2007

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise