text Poezii

Copilul dizabil

de Marinau Daniela
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela

Copilul dizabil

Copilul dizabil e un „rebut”
Așa-l privește lumea seculară:
„El trebuia să nu se fi născut”
Dar Dumnezeu nu face vreo greșală!

„E sub nivelul animalității”,
Spun medicii: „E encefalopat”..
„Va fi doar parazit societății:
Fizic și psihic e handicapat”...

Dar după Chipul Sfânt e-acest copil,
Căci sufletu-i chiar Domnul l-a creat,
I-a dăruit din ceruri duh divin,
Numai la trup, cel rău l-a malformat.

Chiar de e țintuit în pat pe viață,
Ori, se mai mișcă-n scaun cu rotile,
Ce-i important de înțeles învață,
Când deapănă la tristele lui zile.

El știe cum e frigul și ce-i foamea,
Și, mai ales, cum e singurătatea,
L-a durut când l-a părăsit mama,
Și simte și-nțelege bunătatea.

Unul va refula în bulimie:
Și-atunci mănâncă, dacă-i dai, mereu,
Sau, altul suferă de-anorexie
Și-ajunge mai curând la Dumnezeu..

Ce crede, ce gândește, nu știm sigur..
Poate că are viziuni din infinit:
Pe cruce țintuit, bolnav și singur,
Isuse, i-ai arătat că l-ai iubit..

Dizabilii pot să păcătuiască
Cu gândul? Sunt fără fapte, cuvinte,
Cei mai mulți nu învață să vorbească,
Și viețile le sunt neprihănite.

Menirea lor în lume e secretă:
Să dezvăluie taina inimii,
După cât pe bolnavi îi respectă,
Și-arată caracterul oamenii.

Unii se tem chiar să-i privească:
Să nu revină-n minte tot mereu,
Ca nu cumva în vis să-i urmărească,
Să-i cerceteze, astfel, Dumnezeu.

Și totuși, mai există sfinți părinți
Ce-au biruit revolta, disperarea,
Care-I răspund cu mulțumiri fierbinți
Celui ce le-a dat binecuvântarea.

Sunt tați ce simt reală mulțumire,
Atunci când s-au întors l-al lor sălaș
Să fie-ntâmpinați cu o privire
Duioasă și-un surâs de copilaș.

Sunt tați ce văd în bietul dizabil
Nu crucea, ci o sfântă provocare
De-a învăța zilnic de la copil:
Evlavia, Iubirea și Răbdarea.

Și mai există „mame voluntare”
Ca asistente materne creștine,
Venite, uneori, din depărtare
Să îngrijească persoane umile.

Aceia cred că Domnul le vorbește
Prin copilașii muți și vitregiți,
Și că, în Ziua Lui, le răsplătește
Slujba pentru micuți dezmoșteniți.

Atunci va rosti Domnul Sfânt Cuvânt:
„Cum i-ați privit ca frați mai mici ai Mei,
Cum i-ați slujit în viață, pe pământ,
Așa veți fi în raiul Meu cu ei!”

Slăvit să fie Cel din veșnicii!
El mântuiește și pe dizabil.
Doar cei cu hidoșenia inimii
Nu pot intra-n Noul Ierusalim.

Amin!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise