În momentele răpirii

Se v-auzi-n curând
Un strigăt trist de disperare,
Al celor care n-au intrat în rând
Cu-acei ce au zburat spre zare.

Un strigăt groaznic de căință,
De voci pustii, sfâșietoare,
Că-i prea târziu să vii la pocăință,
E prea târziu să mai primești iertare.

Atâția-și vor căi păcatul
Și hainele-și vor sfâșia,
Vor căuta să-ntoarcă chiar trecutul,
Când Domnul încă mai vorbea.

Ce mulți vor căuta să-și ia viața,
Când moartea nu va mai veni,
Vor plânge ca n-au ascultat povața
Și mulți atunci se vor boci.

Iar alții, plini de duh de ceartă,
Cu hule multe vor înainta,
Își vor urî nespus a lor soartă,
Pe Domnul slavei Îl vor blestema.

Un vai se va-auzi-n curând,
Din gura celor plini de întristare,
Când cei aleși se vor-nalța cântând,
Când mântuiții vor zbura spre zare.

Ce țipăt groaznic va acoperi pământul,
Ce mulți se vor căi-n zadar,
Ce mulți vor căuta Cuvântul,
Ce-a fost vestit în vremi de har.

Spre munți cu toți vor năvăli,
În peșteri se vor refugia,
Și prinși de groază, spre stânci se vor sili,
Să nu-i loveasc'-a Domnului nuia.

Va fi o grozăvie mare
Cum n-a mai fost și nici nu va mai fi,
Iar pentru cei sfinți marea sărbătoare,
Care pe veci va dăinui.

Cu-asprime va lovi urgia,
Pe-acei ce-au fost nepăsători,
Atunci când s-o dezlănțui mânia,
Când s-or aduna răzbunătorii nori.

Atuncea nu va fi scăpare,
Pentru acei ce nu s-au pocăit,
Ce n-au răspuns la a Domnului chemare,
Și în păcate au trăit.

Cu spaimă vor privi în zare,
Cum se înalță sfinții înspre cer,
Și mulți atunci cu semnul de-ntrebare:
"O, Doamne, am rămas să pier?"

Părinții vor privi înspăimântați,
Înspre copiii lor ce pleacă,
Vor privi multe surori spre frați,
Dar nu vor mai putea nimic să facă.

Nu vor putea să-și mai îndrepte viața,
Nici fapta săvârșită în păcat,
La mulți atunci se va-ntrista fața,
Se vor boci că în zadar au alergat.

Își va căuta soțul soția,
Vecinul pe-acel mântuit,
Va lepăda atunci cel rău hoția,
Dar, vai, nu va putea fi răpit.

Vor dispărea aleșii dintre gloate,
Și ce pe Isus L-au slujit,
Aicea vor rămâne toate,
Și vor pleca cei ce răpirea au dorit.

Pământul va da afară,
Pe acei ce de veacuri au murit,
Și morții nu se vor putea împotrivi s-apară,
La judecata Celui ce i-a întocmit.

Pământul se va clătina din temelie,
Va arde tot ce e pe el,
Atunci va-ncepe-o nouă-mpărăție,
Odată cu venirea lui Emanuel.

Atâți martiri își vor primi răsplată,
Și cei ce pentru Domnul s-au trudit,
De asemenea își vor primi și plata,
Aceia ce numele Lui sfânt au hulit.

Din ziua-ceea Domnul slavei,
Pe-ntreg pământ va-mpărăți,
Și-n țara sfant'-a bucuriei,
Pe veci cu El ne-om odihni.