Zdrobit prin suferinta

ZDROBIT PRIN SUFERINTA


Isaia vestise Lăstarul... ce urma să se ridice,
Să se-nalţe-n Slăvi, pentru unii: pricină de groază,
Pentru aţii pricină de bucurie. Cine asculta ce zice,
Taina acestei proorocii de vază? Vino, cercetează!

S-a împlinit o parte din proorocie, încă se-mplineşte,
Îndreaptă-ţi atenţia mai profund la Scriptură. Citeşte!
Câţi au crezut atunci şi câţi cred acum ce se vestise?
Câţi înţeleg oare, azi, Isus în lume de ce venise?

Odrasla binecuvântată, Lăstar într-un pământ uscat,
N-avea frumuseţe şi nici strălucire, care să placă.
Venise pentru omul, care-a fost muşcat de păcat,
Să reverse ploaia binecuvântată, nou om să facă.

"Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii,
...Obişnuit cu suferinţa" iubirea ca un vulcan revărsa...
A luat asupra Lui păcatele şi fărădelegile omenirii.
Şi „suferinţele noastre le-a purtat" asupra Sa.

„Era străpuns pentru păcatele noastre" Dar El... tăcea.
În smerenie, suporta toată batjocura, ce omul, I le făcea.
„Zdrobit pentru fărădelegile noastre". Nu scâncea.
Pedeapsa noastră, a căzut asupra Sa, dar El revărsa pacea.

Chinuit, asuprit, lovit de moarte pentru păcatele mele,
A fost pus între cei răi, între tâlhari. Ce mult m-a iubit!
El, Cel fără păcat, a luat pedeapsa faptelor mele rele.
El, Isus, Cel în gura cui... nici un vicleşug nu s-a găsit.

Era mut, ca oaia la tuns, era un Miel dus la măcelărie,
În clipele acelea grele şi de durere mergea ca jertfă vie.
Dus la judecată, pentru fapte pe care nu le-a făcut,
A tăcut, ca să ducă în Univers, omului, un nou început.

Dumnezeu hotărâse să-L zdrobească prin suferinţă.
Să-şi dea viaţa ca jertfă pentru al omenirii păcat.
Ca apoi... să învie şi să vadă încolţită o nouă sămânţă,
Ca să propăşească lucrarea, ce-n începuturi s-a dat.

Pe mulţi oameni i-a pus într-o stare după voia Sa,
Va vedea rodul muncii Sufletului Său, propăşind.
Şi azi El cheamă oameni, să le dea mântuirea Sa,
Unii dau năvală, unii mai sceptici, îi vezi privind.

Din Isus a erupt dragostea în toată splendoarea ei,
În drumul jertfei salvatoare, s-a revărsat toată.
Din durerile Lui, au ţâşnit al iubirii scântei,
Ca lucrarea celui rău, să fie din temelii clătinată.

Urcă spre cer credinţa celor ce în salvare au crezut.
În mântuirea pe care o dă Isus Cristos, răstignit.
Ferice de cei ce cred, chiar dacă nu L-au văzut,
Și-au au acceptat că pentru a lor păcat a pătimit.

Şi ale noastre neputinţe, în trupul Său le-a purtat.
Şi bolile noastre şi suferinţe asupra Lui le-a luat.
Calvarul l-a copleşit, dar El, nouă pacea ne-a dat,
Prin jertfa iubirii, în care ne-a răscumpărat.

Să nu mai rătăcim, în întuneric să nu bâjbâim,
Ca nişte oi neastâmpărate de turmă pierdute.
Să ne grăbim, de-ale noastre fapte să ne căim,
Mântuirea ne-a dezvăluit ale sale necunoscute.

La moarte fără-mpotrivire, pentru noi s-a dat,
Aleargă la El, aleargă la-l tău Preot şi Împărat,
La cel ce mijloceşte, care cu Tată-l te-a-împăcat.
Intră în Harul, ce fără nici un merit ţi s-a dat.

Nu auzi Sfânta chemare? Eşti strigat pe nume!
Intră-n rodul muncii Sale, hai, vino la lumină!
Până încă harul străluceşte, până nu apune,
Vino azi la crucea Lui, să fii şi tu fără vină.