Vom învia

VOM ÎNVIA

Dionisie Giuchici
vol. 1 - "Domnul, nu eu!"

Şi prini porunca omul
Ca să ocolească spinii,
Ca să ocolească pomul
De la mijlocul grădinii,

Ca sa ocolească firea
Cu dorinţele-i notorii,
Căci de nu, nefericirea
ÎI va paşte în memorii.

Dar femeia ispitită
Aruncă în stânga sorţii,
Ca să fie biruită
Şi să-şi tânguiască morţii.

Căci amprentele durerii
Moartea, a fost dezlegată.
În mormintele plăcerii
Lumea-ntreagă-i îngropată.

În imperiul durităţii
Mii de constelaţii cad.
Pentru poftele vieţii
Miliarde merg în iad.

Şi săracii şi bancheri,
Cerşetorii, împăraţii,
Toţi căzură prizonieri
Fără nici un drept de graţii.

Steagul morţii cu tărie
Flutură deasupra lor,
Moartea pentru veşnicie
I-a închis cu-al ei zăvor.

Peste marea gălăgie
Se-aşternu pe veci tăcerea.
Doamne, oare cine ştie
Când veni-va învierea?

Sau dihania feroce
Va domni aici pe veci,
Supunând cu aspra-i voce,
Umbrele acestea reci.

Căci împărăţia sumbră,
Cu al ei conducător,
Ea ascunsă e în umbră,
E-n ţinutu-ngrozitor.

E-n continentul teluric,
În adâncuri, dedesupt,
Îngropată-n întuneric
Unde viaţa s-a-ntrerupt.

Unde solii de aramă
Poartă lancie şi scut,
Plini de ură şi de teamă
Îngeri, care au căzut.

Plin de ură şi de fală
Comandantul lor suprem,
El inspiră îndoială
La acei care se tem.

Iată-vă aicea-s sorţii!
Cheile la mine sunt!
Cum să mai învie morţii?
Cum să iasă din pământ?

Spuneţi şi la cei de-afară
Să nu creadă în balanţă!
Faceţi-i în chin să moară
Însă fără de Speranţă!"

Corbul negru croncăneşte
Chemând lumea la pierzare,
Ştiinţific le vorbeşte
Ca să-l creadă fiecare.

Că nu este altă viaţă,
Şi că nu e nici un chin,
Filozofii ne învaţă
Să nu credem în destin.

Să nu credem în puterea
Celui care ne-a creat,
Răii neagă învierea
Fiindcă ei mor în păcat.

Dar Ilie nu se-ndoaie!
El se urcă pe suport,
Şi se roagă pentru ploaie,
Dar şi pentru un tânăr mort.

Căci o mamă sidonită
Avea un copil iubit,
Şi-l plângea biata mâhnită
Căci copilul a murit.

Atunci s-a rugat proorocul
Celui Sfânt din veşnicie
"Doamne, potoleşte-i focul!
Fă copilul să învie!"

Şi s-a petrecut minunea
Când Ilie s-a rugat,
Când sfârşise rugăciunea,
Copilaşul a-nviat.

Sufletul din locuinţa
Neînţeleasă azi de noi,
Îşi luă din nou fiinţa,
S-a întors în corp 'napoi,

Să rămână mărturie,
Şi dovadă, şi putere,
Şi cerească temelie
Că există înviere.

O femeie sunamită
Deasemenea şi ea,
Era foarte necăjită
Căci copilul ce-l avea,

S-a îmbolnăvit, şi iată
A murit şi fiul ei.
Atunci ea s-a dus îndată
La proorocul Elisei.

Omul care-avea puterea
Tot la fel ca şi Ilie,
Care vindecă durerea,
Care morţii îi învie.

Şi femeia cu amarul
Se apropie de el.
Elisei şi-avea altarul
Sus, pe muntele Carmel.

El ţinea în mână steagul
Rugăciunilor umil.
Atunci şi-a trimis toiagul
Să-l aşeze pe copil."

Şi plecându-se pe gene,
Pe-a lui mâini şi pe-a lui gură,
Tainicele fenomene
Deodată începură.

După câteva minute,
Când proorocul s-a rugat,
Începu ca să strănute:
Copilaşul a-nviat.

Şi s-a răspândit lucrarea
Pretutindeni în Sunem,
Acordându-i închinarea
Dumnezeului suprem.

Care este, care vine,
Care ne va mângâia,
Care-n dragostea-I ne ţine
Până când vom învia.

Elisei, în groapa rece
Coborî şi el, sătul
De viaţa care trece
Căci a suferit destul.

Şi lăsând în vale lutul,
Sufletul s-a înălţat,
Străbătând necunoscutul
Spre locaşul mult visat,

Ca să stea în aşteptare
Cu Avraam, uitând durerea.
Până trâmbiţa cea mare
Răsuna-va învierea.

Căci ţărâna transformată
Va ieşi din putrezire,
Şi va fi la cer chemată
Toate trei într-o unire.

Duh şi suflet, şi pământul,
Trupul sfânt spre nemurire,
Căci le va uni Cuvântul
La a Domnului Venire.

Iată o dovadă clară,
Un iudeu dintre iudei
A murit şi-l îngropară
În mormânt cu Elisei.

Însă când nefericiţii
Se uitară înapoi,
Au văzut cum moabiţii
Vin cu gânduri de război.

Atunci s-au gândit să pună
Mortul, undeva aproape.
Cu proorocul împreună,
Ca să fugă şi să scape.

În această acţiune,
Printr-un fenomen ciudat,
Se-ntâmplase o minune
Omul mort a înviat.

A-nviat căci se atinse
De proorocul Elisei,
Care de un an se stinse
Şi plecase dintre ei.

Căci din oasele ciuntite
Şi din corpul descompus,
Forţe nemaipomenite
Ridicat-au mortul sus.

Căci a Domnului iubire
E cu noi în orice clipă
Peste-a noastră putrezire
Este-o tainică aripă.

Elisei numit "P R O F E T U L"
El umbla cu Dumnezeu.
Asta e să ştiţi, secretul
Imprimat pe chipul său.

Asta e să ştiţi, speranţa
Şi nădejdea învierii,
Care-nlătură distanţa
Dintre clipele tăcerii.

Căci viaţa întreruptă,
Firul care-a fost tăiat
În această mare luptă,
El va fi din nou sudat.

Când va răsuna Cuvântul
"Miezul nopţii a sosit!"
Şi lăsa-vom toţi pământul
Într-un zbor spre infinit.

Căci Isus e învierea
Şi viaţa fără chin,
El şi-a arătat puterea
În cetatea lui Nain,

Când i-a înviat odorul
Dându-l mamei lui 'napoi,
Căci Hristos Mântuitorul
În necazuri e cu noi.

Mama îşi primise fiul
Şi cu toţi s-au bucurat,
El a părăsit sicriul
Căci Hristos l-a înviat.

Iată-L pe Isus la poartă,
Însă nu la cimitir.
Ci la o fetiţă moartă
La fetiţa lui Iair.

Bocitori cu instrumente
O plângeau cu-a lor cântare,
Toţi în tristele momente
Pregătiţi de-înmormântare.

Atunci Fiul Celui Veşnic
Ce-i stăpân pe forţa humii,
Din sicriul de sub sfeşnic
O strigă "Talita cumi!"

Şi fetiţa se trezeşte
Dintre morţi, lăsându-şi somnul,
Ea se mişcă, ea trăieşte
Căci o înviase Domnul.

Iată Domnul mai departe
În aceeaşi acţiune,
Să dea piatra la o parte
Celor dimprejur le spune.

"Doamne, -Marta îl opreşte-
Patru zile au trecut,
De când Lazăr odihneşte
În căsuţa lui de lut."

Lângă ea stătea Măria
Cu acelaşi gând pustiu,
Acuzându-L pe Mesia
Că venise prea târziu.

Totuşi, fetele oneste
Care-au răspândit mirosul,
Au ştiut că Domnul este
Fiul Celui Sfânt, Hristosul.

Domnul le-a-ntărit credinţa
În aceea clipă grea,
Împlinindu-le dorinţa
"Iată, Lazăr va-nvia!"

"Va-nvia în dimineaţa
Ştim, în ziua de apoi!"
Învierea şi Viaţa
-zise, "Domnul e cu voi!"

Atunci înălţă o rugă
Către Tatăl din mărire,
Necredinţa lor să fugă
El veni cu mulţumire.

"Mulţumescu-Ţi, Sfinte Tată
Pentru că M-ai ascultat!
Şi acum, ca altădată
Slava Ta Ţi-ai arătat!"

Atunci piatra funerară
De pe-al lui mormânt s-a dus.
"Lazăre, vino afară!"
Îl strigă pe mort, Isus.

Şi căzură-ndată fulgii,
Necredinţa a plecat,
Lazăr cel legat în giulgii
Din mormânt s-a ridicat.

"Dezlegaţi-l de fâşia
Care l-a ţinut legat!"
Atunci Marta şi Măria
Şi cu toţi s-au bucurat.

Lazăr se uită la Domnul
Şi la soare, şi la sat,
"Doamne, cât de lung fu somnul,
Cât de greu m-am deşteptat!

Se părea că mii de stele
Cu sclipiri de nedescris,
Mă ţinură între ele
Într-un lung şi tainic vis.

Dar când m-ai chemat pe nume,
Glasul când ţi-am auzit,
Am venit din nou în lume
Fiindcă Tu mi-ai poruncit."

Şi spre casa părintească
De la groapă toţi plecară,
Căci trecu o zi cerească
Şi trecu din nou o seară.

Şi-ntr-o zi cu raze pline,
Sub acelaşi falnic astru,
Iată că Măria vine
Cu-al ei vas de alabastru,

Ca să-şi dăruiască mirul
Pentru-a Lui înmormântare,
Căci Hristos va fi martirul,
Preţul de răscumpărare.

Strunele să urce nota
Cântului nemuritor!
Căci Hristosul pe Golgota
A ieşit biruitor.

Îngerii cântau din harfe
Căci Hristos a biruit,
El prin moartea Lui, la şarpe
Capul veşnic i-a zdrobit.

Moartea cea din veşnicie
E învinsă, dezbrăcată,
Mii de tronuri de domnie
Au căzut din cer deodată.

Când Isus în chinuri grele,
Sus pe cruce şi-a dat duhul,
Atunci duhurile rele
Au căzut umplând văzduhul.

Atunci mână lângă mână
Se uniră la mormânt,
Cu dorinţa ca să-i ţină
Trupul veşnic în pământ.

Dar zadarnic, nu se poate,
Nu puteţi ca să-L opriţi!!
El muri pentru dreptate
Ca să fim noi mântuiţi.

Atunci Domnul, nemurirea
Coborî în povârniş,
Ca să ducă izbăvirea
Celor ce erau închişi.

Să dărâme, să destrame
Închisoarea celui rău,
Porţile de fier şi-aramă,
Izbăvind poporul său.

Şi fugiră toţi dulăii,
Păzitorii de la porţi,
Căci HRISTOS în largul văii
A dus vestea celor morţi.

Căci s-a terminat robia,
Noaptea cea de mii de ani,
"Tatăl v-a trimis solia
Fără plată, fără bani!"

Şi părea că e aloe
Vestea, cântec ca de liră
Atunci din Adam la Noe,
Toţi în jurul Lui veniră.

Şi pe când vestea Cuvântul
În abisul depărtării,
Tatăl clătină pământul
Căci e Ziuă învierii.

Trupul care în ocară,
În pământ l-au îngropat,
Din mormânt ieşi afară
Căci HRISTOS a înviat.

Şi privind miraţi fâşia
Dezlipită de pe tină,
Iată, Domnul cu Măria
Stă de vorbă în grădină.

Şi le zise-atunci femeia
Ucenicilor iubiţi
"Mergeţi, căci în Galileea
Pe ISUS îl întâlniţi!"

Şi L-au cunoscut la masă
Când le frânse pâinea-n două,
Şi când a intrat în casă
Şi le zise "PACE VOUĂ!"

Şi pe ţărmurile mării,
Şi la cinci sute de fraţi,
Şi în ziua înălţării
L-au văzut cei adunaţi.

L-au văzut şi în mărire
Lângă Tatăl în lumină,
Pe ISUS al nostru Mire,
Pe care-L aşteptăm să vină.

Spre-nălţimi ne-ntoarcem faţa
Şi-L chemăm cu toţi cântând,
Adă Doamne dimineaţa
Cu o clipă mai curând!

Când spre ţărmurile mării
De cristal şi de iaspis,
Toţi din valea depărtării
Vom zbura spre Paradis.

Când vom părăsi durerea
Şi a necredinţei ceaţă,
Adă Doamne revederea,
Şi slăvită dimineaţă!

Când în Patria cea sfântă,
În eterna fericire,
Vom începe marea nuntă
Cum n-a fost la nici un mire.

Când se vor servi la mese
Gusturi nemaipomenite,
Când bucatele alese
Peste tot vor fi servite.

Când gusta-vom nemurirea
Pacea fără de sfârşit,
Şi din vinul nou, iubirea
Tatălui neprihănit.

Când cu îngerii din harfe
Vom cânta întâiul cânt,
Că ISUS pe vechiul şarpe
Îl învinse pe pământ.

Şi purtând cu toţi cununa
Slavei de neprihănire,
Vom sta pentru totdeauna
Lângă Domnul în mărire.

Până-atunci, o Sfinte Tată,
Dă-ne harul Tău divin!
Haina s-o păstrăm curată
Până-n veci de veci, AMIN!

AMIN