text Poezii

Răstigneşte-L!

de Cristi Dobrei
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Cristi Dobrei
《Pilat le-a zis: "Dar ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?" "Să fie răstignit", i-au răspuns cu toții. 》(Ev. după Matei 27:22)

Sfânta sãrbãtoare e aproape,
Iatã cã sunt toate pregãtite:
Nici o îndoialã nu încape,
Din ogrãzi se-aud foşnind prosoape,
Behãit şi tropot de copite.

Mielul zace-n curte, fãrã viaţã,
Sângele, stropit e pe altare.
Sfintele Scripturi aşa ne-nvaţã:
"Fãrã sânge, nu este iertare!"

Se înalţã fumul din cuptoare,
Azima fierbinte e pe masã
Fiindcã ziua-aceasta a fost aleasã
Şi numitã "zi de sãrbãtoare".

Imnuri curg şi sfintele poveţe,
Psalmii, ca de fiecare datã,
Pe care orice bãiat sau fatã
Are datoria sã-i înveţe.

Soarele, din douã pãrţi opuse
Scaldã-n raze vii întreaga ţarã,
Luminând şi Luna, bunãoarã,
Cãci de mii de ani la fel fãcuse.

Totuşi, undeva în depãrtare,
Între Teasc şi vechile podgórii,
Se aude-o gãlãgie mare
Tulburând seninul sãrbãtorii.

Iat-un Om cu haina sfârtecatã!
Huiduit de gloata fãrã milã
Şi urmând, bucatã cu bucatã,
Drumul dureros, cãtre Movilã,

Unde se va înãlţa o cruce,
Spre a fi în vãzul tuturora;
Când pãcatul lumii îl va duce
Şi-l va ispãşi, cum zice Tora.

Un popor cu mâinile pãtate,
Noaptea, în a Teascului Grãdinã,
Prinse pe Cel fãrã rãutate,
Pe Isus, pe Mielul fãrã vinã.

L-au târât apoi la judecatã
La Pilat, la Ana, la Caiafa,
Pânã ce sentinţa a fost datã
Şi toţi trei şi-au aşezat parafa.

Tipic al mişcãrilor de mase,
L-au bãtut pân-la epuizare.
Şi voiesc acuma sã-L omoare
Pe Cel care ieri îi vindecase.

Şi apoi a fost adus afarã:
"Iatã-L pe Isus, Mântuitorul!"
"Rãstigneşte-L!", preoţii strigarã,
"Rãstigneşte-L! , a rãspuns poporul.

Cu insulte mii, nenumãrate,
Cu batjocuri multe, fãrã numãr,
Ei l-au scos afarã din cetate
Şi o cruce grea I-au pus pe umãr.

Şi în grabã mare-L rãstignirã.
Fericiţi erau acum slujbaşii
Iar Maria, numãrându-şi paşii,
Lacrimi de durere-o podidirã.

A murit Isus. Iar peste ţarã
Iatã cã se face întuneric;
Stelele-n înalt sclipesc feeric...
Ei, într-un mormânt Îl aşezarã.

Dar a treia zi... ce bucurie!
Soarele Neprihãnirii noastre
Se înalţã falnic peste astre
Şi o voce murmura: "Marie!"

"O, Rabuni! Doamne, ce minune!"
Se întoarse, tresãrind, femeia,
"Fraţilor Mei, du-te şi le spune
Cã Mã vor vedea în Galileea!"

"Petre! Ioane! ... Bunul nostru Rege
A-nviat, aşa cum ne spusese!"
Însãşi lumea toatã de-o sã nege
Nouã, nicidecum n-o sã ne pese.

N-avem aur, dar avem Cuvântul
Apa vieţii, dar de cunoştinţã,
Avem Duhul ce ne dã avântul
Sã putem sã mergem prin credinţã.

Deci şi noi, aceeaşi veste bunã,
Sã o ducem, fãrã şovãire.
Spunã cine ce va vrea sã spunã
Noi lucrãm cu Domnul, împreunã,
Pânã la a doua Sa venire.

Cele mai recente resurse creștine scrise

Cum alegi o Biblie personalizată: ghid de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Alege Biblia personalizată perfectă pentru tineAlegerea unei Biblii personalizate este un proces important și personal. La Librăria Maranatha, te ajutăm să găsești Biblia care să răspundă cel mai bine...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Importanța Bibliei personalizate în viața spirituală de zi cu zi Edituri crestine
O Biblie personalizată: un companion spiritual de neînlocuitO Biblie personalizată nu este doar un obiect, ci un companion spiritual care te însoțește în fiecare zi. La Librăria Maranatha, înțelegem i...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii din piele personalizate de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Eleganță și rafinament într-o Biblie personalizatăCând vine vorba despre Biblie, eleganța și rafinamentul se întâlnesc într-o experiență spirituală de neuitat. La Librăria Maranatha, oferim Biblii per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblia cu explicații personalizată de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Descoperă Biblia cu explicații personalizatăBiblia este mai mult decât o simplă carte; este o sursă inepuizabilă de înțelepciune și inspirație spirituală. Uneori, însă, interpretarea textului poate fi...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Descoperă puterea personalizării: cum îți poți personaliza Biblia la Librăria Maranatha Edituri crestine
Personalizarea Bibliei tale poate transforma o simplă carte într-o comoară spirituală unică. La Librăria Maranatha, oferim o varietate de opțiuni pentru a-ți personaliza Biblia, reflectând astfel cred...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei călătorii spirituale într-un format compact? Descoperă universul Bibliilor personalizate de mărime mică de la Librăria Maranatha. Aceste comori sacre îți oferă o experiență personaliz...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate pentru femei: un cadou inspirat de la Librăria Maranatha Edituri crestine
Ești în căutarea unui cadou memorabil și cu o încărcătură spirituală profundă pentru femeia specială din viața ta? Bibliile personalizate pentru femei de la Librăria Maranatha reprezintă o alegere per...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Biblii personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha Edituri crestine
În căutarea unei experiențe spirituale mai adânci și mai personale? Bibliile personalizate de mărime mare de la Librăria Maranatha sunt răspunsul! Descoperă o gamă diversă de Biblii cu dimensiuni gene...
de Elena Tautan 20 iunie 2024 Citeste mai mult >>
Începeți Anul Nou cu încredere și speranță în Dumnezeu Editorial
În timp ce ne apropiem de începutul unui nou an, să ne aducem aminte de promisiunile lui Dumnezeu care ne însoțesc în fiecare pas al călătoriei noastre. Anul Nou este adesea privit ca un moment de ref...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Nașterea Mântuitorului - Făgăduința împlinită a lui Dumnezeu Editorial
În această perioadă de sărbătoare, inimile noastre se întorc către minunea care a adus lumina și speranța în întuneric - nașterea lui Isus Hristos, Mântuitorul lumii. Suntem chemați să reflectăm asupr...
de Elena Tautan 09 aprilie 2024 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise