Plânsul spinilor

...De-atunci, din Golgota în chin,
Când ''ne-au încoronat ca flori -ruşini'',
noi nu mai suntem parte -floare,
În trandafirul,floare-adorare.

Când ;răii-răi '' s-au folosit de noi,
Să-ŢI curgă sângele şuvoi,
Noi nu mai suntem ,a trandafirului scump-parte,
Ci ,mărăcini ce prin dureri ,
Îți pricinuiau chinuri de moarte.

Nu ne mai putem numi parte din floare,
Ci doar săgeţi de spini -răutăcioşi-profeţi
Criminale-arme-ucigătoare,
Ce îşi trimit-Mpăratul în chinuitoare -stare.

Suntem străini de fericiri,
prieteni, fraţi ,noi nu avem...
...Ci doar o parte ''din creştini''
Ce azi prin viaţa lor...
ŢI-aruncă-n faţă-al lor venin.

De-ar fi să le vorbim chiar noi,
Acelora ce Te-au rănit nespus,
Cum sângele pe faţa Ta a curs...
Si câte chinuri am produs,

N-ar mai îndrăzni ;nicicum, nicicare,
Să-ŢI facă suferinţa mare.
De-ar fi văzut ce chin duceai...
Şi-n plâns şi lacrimi îi chemai...

Cum ,fiind străpuns de mila lor
Răbdai !...
N-ar îndrăzni să fugă
atât de mult de sfântu -ŢI rai.

Voi,mărăcini cu nume de creştini,
Nu vă-nşelaţi !

Raiul este doar pentru cei buni !
Acei ce-şi scot din viaţă spinii,
Neascultării de Christos,
Şi-L mângăie în ascultare,
În trai de trandafir frumos.