Înviere

ÎNVIERE
Pe drumul învelit în fumul negru,
Mergând prin praful gros, trecea cohorta…
Cu pas silenţios şi-un mers funebru,
Se îndrepta mulţimea spre Golgota.

Era o zi cum n-a mai fost niciuna,
Când mâinile acelor din popor
L-au dus la moarte, alegând minciuna,
Pe Cel ce le-a dat mâini, pe Creator!

În zori de zi soarele-a strălucit
Şi ziua îşi urma cursul normal.
Dar razele-i s-au stins în asfinţit,
Când s-a ivit convoiul criminal...

În doliu era-nveşmântat pământul,
Când El încoronat era de spini,
Era scuipat şi biciuit El, Sfântul,
Plătind păcatul anticelor vini.

Cu fiecare pas a lui povară
Tot mai adânc duhul îi apăsa.
Nu crucea grea era cea mai amară,
Ci vina-ntregii lumi, a mea şi-a ta!

Din depărtare se zăreau duşmanii,
În aşteptare toţi, stăpâni şi slugi.
S-au înfrăţit iudeii cu romanii,
Împodobind fundalul cu trei cruci.

Când au ajuns pe dealul Căpăţânii
Cu sânge rece L-au crucificat,
Bătând adânc piroane-n palma mâinii,
Care multe dureri le-a alinat...

Şi din slăvita Lui frunte regească
Sudori de sânge pe obraz curgeau,
Curgeau mizeria s-o curăţească
Din inimile care-L răstigneau.

Iar ochii Lui priveau de milă plini
Spre josnicia gloatei de barbari,
Spre cei ce L-au încoronat cu spini
Şi L-au crucificat între tâlhari.

Au râs de El când le-a promis salvare,
Când le-a spus că va învia din morţi
Ei au scuipat pe-a cerului iertare,
Trăgând pentru cămaşa Lui la sorţi!

Oţet amestecat i-au dat să bea
Când se trudea pe cruce însetat,
Izvorul care curge pururea
Şi care mii de vieţi a adăpat!

În agonia clipelor amare
Uitând de propria Lui suferinţă,
Tatălui sfânt El îi cerea iertare,
Pentru a oamenilor neştiinţă!

S-a stins Cel îmbrăcat în nemurire,
Pentru o clipă veşnicia-i s-a oprit,
Simţind sfâşietoarea despărţire
Ce rânduielile din cer a zguduit!

I-au luat trupul, stors de grea durere,
L-au dus pe lespedea unui mormânt,
Uitând nemărginita Lui putere,
Au pus Lumina lumii în pământ.

Credeau că răsturnând o piatră mare
Peste mormântul unde pus va fi
Putea-vor stinge neînvinsul Soare
Ce Locuinşa Morţii va zdrobi!

Au încercat, punând o strajă-n noapte,
Să ţină-nchis mormântul sigilat;
Dar învingând pe veci moartea prin moarte
A treia zi, din morţi a înviat!

A înviat şi şi-a-mplinit chemarea
În lume Dumnezeul întrupat,
Prin moarte cumpărând iertarea
Umanităţii moarte în păcat!

La Golgota, s-a scris odinioară
Istoria cea nemaipomenită,
Când Dumnezeu şi-a dat Fiul să moară
Pentru o omenire răzvrătită!


Noi eram morţi în patimi şi păcate,
Trăind cu Dumnezeu în duşmănie,
Dar cand a coborât Viaţa în moarte,
Ne-a înviat cu El petru vecie!