Ghetismani, noaptea trădării

Ghetismani, noaptea trădării

Plâng trandafirii în grădină,
Amestec de lacrimi, de vânt bătute,
Plânge cerul, ascuns în noaptea neagră...
Cu lacrimi de luceferi, lumini în unde,
În Ghetismani se înfăptuia, Iubirea și Cuvântul,
Printre suspine și rugă ce-o știa doar vântul,
Dragostea Ta, roua pe flori de nuferi;
Gemea Stânca, sub ploaia de tristeți,
Îngenunchiat, Isus, cerea Tatălui izbăvire,
De este cu putință, încercarea să nu fie.
Printre ramuri, luna, caută să se oglindească.
Printre ramurile înfricoșate, voia să Te ocrotească.

Mută Stânca, fulgerată de mari și adânci suspine...
Luceafărul blând, îngenunchiat, plângea în rugăciune.
Lacrimile de lumină, triste, în ploi dezertau...
De milă muri ploaia, cu stropii ce-L băteau,
Căci vântul răzbunării, a furat coroana iubirii,
Printr-un sărut fățarnic, și scrâșnet de dinți,
A fost vândut Isus, la hoardele străine,
De trădătorul Iuda, pentru treizeci de arginți.
În grădina Ghetismani, noapte grea cu suspine...
L-au legat ca pe un tâlhar, de crucea învinuirii,
Târât până la Golgota, dealul jertfirii,
Culme a iubirii, unde Trandafirul a fost zdrobit.
Se ofileau florile în cale, pe unde a trecut,
Vărsând polen de lacrimi, pe pământ.

Din înălțimea crucii, coboară pe pământ,
Jertfa Ta, haină de aur, în care ne-ai învelit;
Privirea Ta duioasă, oglindea picur de rouă,
Și ne-ai promis atunci, iertare și-o viață nouă.
Râdeau hoardele nebune, de al Tău sfârșit,
Tu îi mângâiai cu iubire, iertare-ai dăruit
Chiar Tatălui din ceruri, umil Tu I-ai cerut;
Plângea cerul, prin tunet, și trăsnete de foc,
Plângea pământul, zguduindu-se din loc,
Pentru Regele Isus, Sfântul, venit de sus,
Pe cruce răstignit, de suferințe a fost răpus,
Fiu al iubirii, părăsit de toți, în grele suferinți,
Pentru iertarea celor nemântuiți.

Arșița și dogoarea, și setea, L-au sleit...
Apă ai cerut, oțet și fiere ai primit;
Cerșeau buzele sfinte, polenul dimineții,
Asta-I fi meritat, erai salvarea vieții!
Râdeau batjocoritor, de Tine și tâlharii,
Veșmântul fără cusur, la sorți l-au pus,
Te-au umilit Isus, cu urlet și cu râs.
Se împlinea, ce s-a scris în vechime:
Sfântul va veni, să moară prin răstignire;
Va rupe lanțul morții, va ieși din mormânt,
Să împlinească cum scris-a în Cuvânt,
Pace să facă, între cer, și pământ.

Pulbere de fulger, fața Îi lumina,
Ucenicii, în genunchi, stăteau în fața Sa,
- Rabuni! (ziseră cu toții, pe fețe cu uimire)
Fericiți, că Îl aveau, din nou cu ei pe Mire.
Din morți înviase, Isus, în albii zori,
Intrase în cetate, se arătă la toți.
Ai înviat, Lumină! - a cerului răbdare;
Ai înviat, punând speranță în fiecare!
Ai înviat, sfidând boldul morții,
Ai înviat, deschizând ale cerului porți;
Ai înviat, pentru cei ce cred în Tine,
Ai înviat! Te-ai înnălțat în nemurire,
Ne-ai alungat din inimă teama morții,
În suflet ne-ai turnat stropi de infinit.
Când vom ajunge sus, în fața porții,
”N a raiului serbare - Îți vom spune cât Te-am iubit.
”Hristos, ai Înviat! - Cu Adevărat, ai Înviat!.
Viu să rămâi în viața noastră neîncetat!